Medic nou la Spitalul Mioveni.
Începând de luni, 5 decembrie 2022, în cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni își va începe activitatea Raluca Onilă, medic cu specializarea în Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.
Dr. Raluca Onilă are 33 de ani, este absolventă a Universităţii de Medicină și Farmacie”Victor Babeș” din Timișoara, iar experiența acumulată ca rezident în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara și la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice – Prof. Dr. “Nicolae Paulescu” din București este îmbogățită permanent prin participarea la cursuri și stagii de perfecționare.
După terminarea rezidențiatului, aceasta și-a desfășurat activitatea în cadrul Institutului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice – Prof. Dr. “Nicolae Paulescu” din București.
Noul medic al Spitalului Mioveni, aşteptat de atâta timp de către pacienții din zonă, este încântat de modul în care a fost primit de colectiv, dar şi de modul de lucru: ” Am fost foarte bine primită de către colegi și conducere, iar de condițiile oferite aici și de aparatura medicală am rămas extrem de impresionată.
Legat de activitatea mea este important să se înțeleagă că diabetul zaharat este o boală tăcută, care nu doare, de obicei nu prezintă simptome și este descoperită întâmplător, atunci când se fac analizele uzuale și glicemia bazală este deja mult modificată. În diabet este foarte important să nu se aștepte. Din păcate, am constatat că tendința este de a aștepta o vreme chiar și atunci când avem deja o glicemie bazală peste 126 mg/dl și o hemoglobina glicozilată(HbA1C )peste 6.5%.
Diabetul poate fi prevenit atunci când pacientul merge din timp la specialist”. Pentru consultații este nevoie de programare la numărul de telefon 0372.791.212 și de bilet de trimitere de la medicul de familie.