Poliţia din Sibiu anchetează modul în care o învăţătoare din acest oraş, care lipseşte de la ore de la începutul anului iar şcoala nu poate angaja pe altcineva, a obţinut certificatele medicale de la un medic din Argeş.
Şeful Poliţiei Judeţene Sibiu, Tiberiu Ivancea, a declarat oamenii legii s-au sesizat în baza unei audienţe avute cu câţiva părinţi ai copiilor din clasa respectivă. „Ne-am autosesizat şi am demarat verificări în sensul de a stabili autenticitatea sau veridicitatea acelor adeverinţe de concediu medical, dar acest lucru este de durată. Vom vedea care va fi rezultatul şi încă nu este un dosar penal. Dacă indiciile pe care le găsim ne duc către un dosar penal, vom înregistra un dosar penal”, a declarat Tiberiu Ivancea pentru Mediafax .
Părinţii copiilor din clasa întâi, la care este învăţătoare Adela A. de la Şcoala Gimnazială „Radu Selejan”, reclamă că, din septembrie, aceasta a lipsit până zilele trecute, când a fost prezentă doar o zi, după care a anunţat că nu poate să mai vină la serviciu. Ea a anunţat şcoala că este bolnavă, prezentând certificate medicale eliberate de un medic din judeţul Argeş, cu diagnostice diferite.
Până în prezent, învăţătoarea a acumulat 76 de zile de concediu medical.
6 Comentarii
Anonim
Și la Școala Căteasaca, directoarea este mai mult plecată decât la școală.
Anonim
Acum 2 ani a fost plecata la distractie in Italia , luandu-si concediu medical., și nu s-a mai sesizat nimeni.
Politia e cu noi!
Anonim
E usor sa lovești prin cuvinte, fără o bază reală ….si ,sa mai fi si anonim…
Anonim
Va salut ! E foarte usor sa lovești în cineva , fără a cunoaște…adevarul .
Dar , sunt alți profesori care au medicale si in vacanță …asta nu sti ..alți vin in activitate in vacanță. Asa ca abtinete..” anonimule” de a mai scrie fără să cunoști, ca ranesti si vei da socoteală la Bunul Dumnezeu.
Anonim
Doamne, greu le pică unor „anonimi” gramatica!…
Anonim
76 de zile de concediu nu sunt 4 luni si jumatate. Nu mai aveti ce face….