Meci de meci la Pitești. Intrarea este liberă.
De la ora 17, începe finala Cupei României, Faza Județeană, între echipele ACS Inter Câmpulung și CS Rucăr.
„Jandarmii argeșeni vor asigura astăzi, începând cu ora 16.00, măsuri de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal dintre echipele ACS Inter Câmpulung și CS Rucăr, pe stadionul Nicolae Dobrin din municipiul Pitești.
În conformitate cu Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.
Accesul publicului în stadion este liber și se va realiza începând cu ora 17.00.
Pentru ca evenimentul să se desfășoare fără incidente, Jandarmeria Argeș recomandă spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente”, a transmis IJJ Argeș într-un comunicat.