Duminică, 3 septembrie, Adrian Troscenco, care recent a organizat ,,Meciul lui Dobrin” la Câmpulung, va organiza în colaborare cu SR Consulting, firma lui Sorin Radu, component şi el al echipei FC Argeş 1998, dar şi cu Primăria Piteşti un meci demonstrativ de fotbal pe stadionul „Nicolae Dobrin”, meci care va opune echipele FC Argeş 1998 şi Dinamo 2000.
În aceste zile se stabilesc toate detaliile pentru evenimentul organizat în memoria lui Nicolae Dobrin, cel mai mare fotbalist al timpurilor. Vă reamintim că, pe 26 august, Gicu Dobrin ar fi împlinit 70 de ani, dar în acelaşi timp se va comemora 10 ani de la dispariţia Gâscanului.
Pe lângă dorinţa organizatorilor de a chema suporterii alături de noua echipă, meciul va avea şi un scop caritabil. Astfel „Finala Legendelor” va beneficia de tricouri dedicate acestui eveniment, inscripţionate cu numele jucătorilor de la FC Argeş şi Dinamo, care apoi vor fi vândute la licitaţie. Banii încasaţi vor fi donaţi către un caz special.
„Finala Legendelor” va fi un remember al partidei memorabile din anul 1979, atunci când FC Argeş a învins cu scorul de 4-3 pe Dinamo în ultima etapă şi şi-a adjudecat cel de-al doilea titlu de campioană. Golul victoriei de pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare a fost înscris chiar de Dobrin, în ultimul minut de joc. De altfel, nu puţini sunt cei care susţin că acel meci a fost cel mai frumos din istoria fotbalului românesc! La meciul demonstrativ din 3 septembrie vor fi invitaţi cât mai mulţi dintre protagoniştii acelei partide, din ambele tabere, iar lovitura de începere va fi dată de doamna Gica Dobrin.
Printre cei care vor confirma prezenţa pe stadionul „Nicolae Dobrin”: Bogdan Vintilă, Dani Coman, Vasile Popa, Constantin Schumacher, Jean Barbu, Adrian Mutu, Cristi Bălaşa (FC Argeş 1998).
De partea cealaltă: Florin Prunea, Liviu Ciobotariu, Ionuţ Lupescu, Giani Kiriţă, Florentin Petre, Adrian Mihalcea şi Jean Vlădoiu (Dinamo 2000).
Intrarea va fi liberă.
Cine a fost Nicolae Dobrin
S-a născut pe 26 august 1947 şi a murit pe 26 octombrie 2007. Este cunoscut şi ca Gâscanul sau Prinţul din Trivale.
Post: mijlocaş ofensiv
Cariera de jucător: FC Argeş Piteşti, CS Târgovişte, FC Botoşani
Divizia A: 409 meciuri / 111 goluri
Echipa naţională: 47 meciuri / 6 goluri
Palmares: două titluri (1972, 1979), a fost desemnat de trei ori cel mai bun fotbalist al României (1966, 1967, 1971)
Cariera de antrenor: FC Argeş Piteşti, FC Botoşani, Centrul Olimpic „Viitorul“, Şcoala de Fotbal „Nicolae Dobrin“. În Divizia A a antrenat doar la Piteşti, adunând 138 de meciuri pe bancă.
10 este numărul pe care l-a purtat pe tricou Nicolae Dobrin în toată cariera sa.