Cel mai citit subiect din ultima săptămână nu este legat de accidente rutiere şi nici de noua echipă de la Consiliul Judeţean. Acum că e caniculă, pe cetăţeni pare că-i apasă cel mai mult condiţiile de călătorie inumane cu maxi-taxi-ul judeţean. Mii de oameni care fac naveta subscriu sloganului „transport de coşmar” şi aduc completări la cele menţionate de noi în mai multe articole: temperatura insuportabilă din habitaclu, înghesuiala, şoferii nesimţiţi ş.a.m.d. Iată ce ne spun concret mai mulţi cititori.
Şoferi aroganţi
Pasager: „M-am urcat la Piteşti în autobuzul companiei «Vulturul» în jurul orei 18. L-am întrebat pe şoferul foarte arogant şi plictisit dacă opreşte la Penny Mioveni. Mi-a răspuns, în scârbă, că opreşte în staţie. Îmi părea rău că nu cunosc toate staţiile din Mioveni. Când am ajuns la intrare în Mioveni ploua torenţial, iar şoferul ne-a lăsat la vama Mioveni (aprox. 1 km de Penny). Am spus ne-a lăsat, pentru că eram cu soţia pe care o durea foarte tare un picior. Nu ştiu ce fel de şoferi angajază această companie, dar pe cel de pe autobuzul AG 41 LIW l-aş da afară imediat. Rog autorităţile să verifice cum sunt transportaţi pasagerii, cu mult peste numărul de locuri şi cât de urât se poartă şoferii cu cei care nu le sunt cunoscuţi!”
Navetistul: „Este imperios necesar ca şoferii să poarte ecusoane, iar numărul de telefon al şefului să fie trecut undeva la vedere în fiecare autobuz, obligaţia şefului fiind aceea de a răspunde apelantului. Poate aşa s-ar mai îndrepta comportamentul şoferului faţă de pasagerii care plătesc. Să se ţină cont la licitarea traseului şi de numărul de reclamaţii la adresa firmei care prestează! După 26 de ani nu au dispărut strigătele abonaţilor de la IRTA: Oameni buni, oameni răi şi şoferi! Unul dintre şefii de la «Vulturul» a fost şofer, dar şi primar. Am văzut campania din comuna Vultureşti la televizor. Atenţie şi la modul cum se încasează preţul biletului. Am văzut de sute de ori că e la latitudinea şoferului, după culorea ochilor sau după gradul de empatie pe care le posedă pasagerul. Eram în autobuz pe caniculă şi i-am cerut şoferului să pornească instalaţia de climatizare. S-a comportat ca un surdomut, chiar dacă am menţionat că-mi este rău.”
Coco: „Pe ruta Piteşti – Ştefăneşti transportul e coordonat de un dispecer care nu lasă maxi-taxi-ul să plece până nu e arhiplin!”
„E jale!”
Andrei Chiţulescu: „Să vedeţi şi pe ruta Piteşti – Câmpulung ce e… jale! Maxi-taxi pline până la refuz, când se deschide uşa mai cade câte unul ca refulează…”
Constantinescu Georgian: „Bine ar fi să nu ne urcăm când sunt pline şi să aşteptăm alt maxi, dar când stai şi te gândeşti că aştepţi enorm până vine, mai bine pleci într-unul plin. Patronii sunt de vină că nu asigură condiţii bune oamenilor.”
Mihai: „Ruta Piteşti – Curtea de Argeş e de coşmar. De emiterea biletelor, să nu mai vorbim!”
Ştefan Ciupitu: „Fac des drumul Piteşti – Strâmbeni. Aveţi mare dreptate în legatură cu transportul în comun, dar din pacate nimeni nu face nimic şi oamenii se sufocă câte 40 în maxi de 20 de locuri.”
„Pe ei, pe mama lor…”
Campania pe care am iniţiat-o după ce ne-am convins că oamenii nu exagerează are ca scop „sensibilizarea” Consiliului Judeţean spre a adopta o reglementare urgentă şi clară în ceea ce priveşte transportul judeţean. Aşa nu se mai poate. Rezolvarea problemei e simplă: în primul rând, amenzi pentru firmele care transportă călători în picioare. În al doilea rând, amenzi pentru şoferii care nu dau bilete de călătorie. Aveţi şi alte propuneri? Vă aşteptăm să ni le comunicaţi, iar noi le vom trimite mai departe pe masa celor din CJ Argeş.
George OLTEANU
2 Comentarii
Puiu
Domnule Olteanu, campania pe care aţi început-o trebuie finalizată cu orice preţ. Ne-aţi întrebat la sfârşitul articolului de astăzi „dacă avem şi alte propuneri pe care să vi le comunicăm”. V-am făcut un comentariu şi în ziua de 24 iunie 2016, la articolul dumneavoastră „Şoferul de maxi-taxi are permis… la bibliotecă”. Nu aţi avut nicio reacţie, dar tare aş fi vrut să vă văd faţa şi reacţia dacă în locul nostru s-ar fi aflat părinţii dumneavostră. Să nu mai neglijaţi datele când s-au întâmplat incidentele, şi care sunt prinse în comentarii, pentru că sunt foarte importante pentru cei care vor să ia măsuri împotriva celor care au greşit! NU mai suport umilinţa care se agravează în societatea românească, comportamentu josnic al multora, de la măturător, ” tehnocrat de Mioveni” şi până la cele mai înalte vârfuri ( înalte doar ca pozitie socială) Vă cer să fiţi un luptător alături de noi, să stârpim acţiunile celor care au ieşit la suprafaţă ,ca gunoaiele după inundaţii, şi care ne umilesc prin toate mijloacele! Aştept reacţia dumneavoastră cu privire la comportamentul taximetristului de pe Skoda AG 24MRS. Trebuie eliminat de pe piaţă, pentru că are o situaţie materială bună dacă îşi selectează cursele. Luaţi exemplul Oanei Stancu Zamfir, care se ocupă de mulţi rechini şi este foarte iubită de noi cei veşnic umiliţi. NU aveţi nicio obligaţie, faceţi ce simţiţi şi cât puteţi, pentru că rezultatele vor fi cu siguranţă pozitive. Mulţumesc foarte mult şi vă respect pentru activitatea dumneavoastră!
admin
Domnule Puiu, am luat în calcul şi comentariul de care spuneţi dvs. pe care îl vom publica cât de curând şi în paginile ziarului. Acum cel mai important lucru este să trimitem semnalele (deloc puţine la număr) la CJ. Suntem foarte curioşi să aflăm un răspuns de la oficiali. Mai mult decât atât, vrem să vedem şi măsuri dacă se vor lua.