A mai fost pe la noi în urmă cu vreo doi ani văicărindu-se că o să moară din cauza mâncărimii de piele. Până la pensionare a muncit pe la spaţii verzi. Are 68 de ani şi, pentru că-i obeză, merge lent şi legănat precum o raţă leşească. E dusă rău cu capul, are o privire de Joiană ajunsă în faţa unei porţi noi, iar când începe să vorbească turuie vrute şi nevrute şi nu o poţi opri până nu îţi spune tot oful.
I-a dat asistentei cu care lucrez biletul de trimitere de la medicul de familie, buletinul de identitate şi cardul de sănătate, întrebând-o: „Doctoru’ n-a venit?” Când a dat cu ochii de mine i s-a luminat faţa dolofană şi, cu voce tare, mi-a făcut o declaraţie auzită de toţi cei care îşi aşteptau rândul pe holul din faţa cabinetului: „Iubirea mea! Cel mai simpatic, cumsecade şi meseriaş pă problemă. Mi-a apărut iar mâncărimea de piele, de-mi vine să urlu ca lupu’ la lună. Nu dorm toată noaptea, mă uit la televizor pe la posturi unde vine tot felul de panarame, dar şi unii cântăreţi de populară pe care îi simpatizez eu. De o lună am tot zis să mai ajung pe la matale, dar m-am luat cu altele. Sunt sigură că o să-mi daţi ceva la fel de bun ca data trecută. Dacă se rezolvă, nu mai ţin cont că nu vă e pe plac, dau telefon la postu’ unde faceţi emisiunea împreună cu alţi doctori mari şi vă dedic o melodie. Ori cu Petrică Mâţu Stoian, ori cu Constantin Enceanu. Pă cuvânt! O să vă meargă la suflet. Maaamaă, ce frumos cântă ăştia! Rupe pământu'”.
