Este binecunoscut faptul că lucrările executate de municipalitate (dar nu doar de ea, ci şi când vine vorba de drumuri naţionale) au o calitate îndoielnică. În fiecare an, vedem cum aceleaşi drumuri unde s-au băgat bani pentru îmbunătăţirea lor ajung să necesite din nou investiţii pentru reparaţii.
De această dată, credem că proiectul va fi unul durabil!
Facem referire în mod concret la str. Intrarea Plopilor din Găvana unde s-a impus, după asfaltare, o limită maximă admisă de 5 km/oră.
Primaria zice că aşa a decis proiectantul, deoarece strada nu are şi trotuare! Dar, după cum bine se poate observa, drumul e cumva periferic şi nicidecum unul intens circulat de pietoni.
Măi să fie, câtă grijă… o să dau un telefon să-mi asfalteze şi mie curtea, apoi să pună un semn de limitare pentru… trotinete de copii!