* 20% dintre autosanitarele operative stau, prin rotaţie, în service
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş duce lipsă de autosanitare şi se confruntă cu un deficit de personal. „Suntem aliniaţi cu problemele la nivel naţional. Parcul auto de care dispunem e învechit. Insuficiente ca număr, autosanitarele sunt mari consumatoare de resurse financiare, fiindcă întreţinerea lor şi reparaţiile costă foarte mult”, spune managerul Marian Hiru.
900.000 km la bord
Parcul auto al Serviciului de Ambulanţă Argeş însumează 63 de autosanitare vechi şi foarte vechi. Fiindcă sunt folosite la maximă capacitate şi fără repaus, 20% dintre maşinile operative ajung, prin rotaţie, în service. Asta înseamnă că rămân şi mai puţine ambulanţe pe trasee, la dispoziţia pacienţilor.
Cele 63 de autosanitare sunt dispersate în staţia de la Piteşti şi în cele opt substaţii de la: Câmpulung, Curtea de Argeş, Mioveni, Topoloveni, Costeşti, Mozăceni, Rucăr şi Domneşti. Managerul Marian Hiru precizează că ambulanţele vechi, care au 10 ani, au la bord 800.000-900.000 km, iar cele mai „recente”, de trei ani, au acumulat deja aproximativ 400.000 km.
Dr. Marian Hiru a cerut Ministerului Sănătăţii 40 de ambulanţe pentru a înnoi parcul auto al judeţului cu patru autosanitare de tip C, 26 de tip B şi zece de tip A. Procedurile de achiziţie sunt în derulare; sunt speranţe ca livrarea să se facă la începutul anului viitor.
Muncă multă, oameni puţini
Dar la Serviciul de Judeţean de Ambulanţă nu lipsesc doar autosanitarele, ci şi personalul în operativ, adică e deficit de medici, asistenţi medicali şi ambulanţieri. Referitor la structura acestui serviciu, managerul Marian Hiru spune că, dintre cele 375 de posturi maxime avute cândva, acum au rămas 346,5. Iar în timp ce numărul echipajelor a scăzut, solicitările de Urgenţă au crescut semnificativ, de la 73.000/an, la 85.000/an.
Vestea bună e că acum o lună şi jumătate au fost angajaţi doi medici şi urmează să fie scos la concurs încă un post. Managerul Hiru i-a solicitat ministerului de resort să scoată la concurs nouă posturi pentru asistenţi medicali şi alte nouă pentru ambulanţieri.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş a atras câteva investiţii, întrucât dr. Marian Hiru a solicitat 830.000 lei (fără TVA) pentru amenajarea unui atelier mecanic, a luat în calcul crearea unui spaţiu de igienizare a autosanitarelor şi a făcut demersuri pentru asfaltarea curţii instituţiei.