Mașină de epocă pe străzile din Pitești.
De câteva ore pe arterele din zona centrală a Piteștiului poate fi văzută rulând cu viteză mică o adevărată bijuterie auto. Pentru pasionații și cunoscătorii domeniului, aceasta este e șansă de a vedea îndeaproape o piesă de colecție, o mașină decapotabilă de epocă!
Caroserie strălucitoare, finețe, distincție care aduc acel parfum al unor vremuri demult apuse. A fost îndeajuns ca această piesă rară să fie parcată pentru câteva minute lângă Muzeul Județean Argeș, că îndată câțiva tineri s-au grăbit să o fotografieze.
Mai mulți taximetriști de la stația din vecinătate s-au apropiat pentru a admira minunăția pe patru roți. Cu toții o evaluau din priviri exprimându-și părerea despre prețul exorbitant pe care trebuie să îl fi plătit proprietarul pentru a se făli la volanul ei.