Marţi după-amiază, pe DN 73, o Dacia Solenza circula dinspre Câmpulung către Curtea de Argeş. În timp ce urca spre Berevoeşti, şoferul a observat că de sub capotă ieşeau scântei şi fum. Acesta a tras pe dreapta în zona unor foste galerii de mină şi a încercat să stingă flăcările cu ajutorul extinctorului, dar nu a reuşit. În câteva clipe, flăcările au cuprins în totalitate autoturismul, însă conducătorul auto şi pasagera sa, o femeie în vârstă de 70 de ani, au reuşit să părăsească la timp maşina care ardea ca o torţă.
Un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, punctul de lucru Aninoasa, a sosit relativ repede la locul incidentului şi a fost nevoie de 20 de minute ca să stingă flăcările. Din păcate, maşina s-a făcut scrum, iar septuagenara, care făcuse atac de panică şi criză de hipertensiune, a fost transportată de o ambulanţă SMURD la spital. Din primele verificări se pare că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit survenit la instalaţia electrică.