În jurul orei 08:30, în cursul dimineții, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112, că un autoturism a plonjat în apele lacului de acumulare Budeasa, pe raza aceleiaşi localităţi.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, pentru primele măsuri, precum şi poliţiştii Biroului Rutier Piteşti, pentru cercetări.
Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe drumul adiacent lacului de acumulare, în zona Sudeaua de pe raza localităţii Budeasa, din direcţia Budeasa către Piteşti, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, în curbă ușoară la stânga, împrejurare în care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi pătrunzând cu autoturismul în apă.
Cel în cauză a ieşit din autoturism, fiind preluat de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri.
Poliţiştii continuă verificările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut.
Reamintim conducătorilor auto, mai ales în condiţiile unui carosabil umed, să adapteze permanent viteza de deplasare și să reducă viteza, până la limita care să permită oprirea în siguranţă. Totodată, păstrați o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă și evitați acţionarea bruscă a volanului şi a frânei, utilizând cu precădere frâna de motor, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.
De asemenea, reamintim că până la orele 21:00, județul Argeș se află sub incidența ueni atenționări meteo de cod galben. Mai multe date și recomandări preventive pot fi accesate gratuit pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, la link-ul: https://ag.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/circulati-cu-atentie-avertizare-meteo-cod-galben
MAŞINA A PLONJAT ÎN LACUL BUDEASA
Advertisement
Advertisement