Ieri-dimineaţă, o echipă de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş a descins la Şcoala Gimnazială Băiculeşti. Nu a fost vorba despre vreo intervenţie în forţă, ci de o activitate educativă organizată de Poliţia Curtea de Argeş împreună cu mascaţii. Oamenii legii au susţinut o prezentare interactivă având ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a cadrelor didactice, precum şi prevenirea delincvenţei juvenile. La rândul lor, luptătorii trupelor speciale au stat de vorbă cu cei mici, cărora le-au explicat cum trebuie să se comporte pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni. În acţiune au fost angrenaţi peste 60 de elevi, temele abordate fiind aspecte specifice muncii de poliţie, prezentarea echipamentelor şi a mijloacelor de intervenţie. Nu în ultimul rând s-a vorbit despre necesitatea respectării regulilor de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor şi a marcajelor rutiere în scopul conştientizării factorilor de risc la care sunt expuşi elevii, a creşterii nivelului de cunoştinţe şi familiarizării cu noţiunile de drept.
Lecţii de circulaţie
Totodată, în 23 de şcoli din judeţ se derulează programul educaţional naţional Şcoala Siguranţei Tedi în parteneriat cu Poliţia Română, care în Argeş este la cea de a treia ediţie. Dedicat elevilor din clasa I, programul îşi propune să le prezinte elevilor şi părinţilor acestora pericolele care îi pot afecta pe cei mici acasă, la şcoală sau în vacanţă, precum şi modalităţile de prevenire. Pentru a deprinde mai uşor aspectele prezentate, poliţiştii implicaţi în activităţi au improvizat treceri de pietoni şi semne rutiere în clase, astfel încât cei mici să înţeleagă mai uşor noţiuni elementare de circulaţie. Îmbrăcaţi cu veste purtând inscripţia „Patrula şcolară”, cei mici au fost angrenaţi în acţiuni de dirijare a circulaţiei pietonale în sala de curs, desigur. Activităţile vor continua până la sfârşitul acestui an şcolar.
Fără accidente
Deşi constituie o raritate, din fericire se înregistrează şi astfel de situaţii. În contextul desfăşurării acţiunilor de prevenire a evenimentelor rutiere derulate de poliţişti, ziua de marţi, 27 februarie, nu s-a dovedit a fi cu trei ceasuri rele. Dimpotrivă, a fost cu mai multe ceasuri bune, în sensul că pe drumurile judeţului nu s-a înregistrat niciun accident cu victimă. Pentru abaterile de la normele rutiere constatate, agenţii de circulaţie au aplicat 173 de amenzi în valoare de peste 47.000 lei, au reţinut 25 de permise de conducere şi au retras patru certificate de înmatriculare.