Ieri-dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR au efectuat 17 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea, Argeş şi Timiş în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada octombrie 2015 – februarie 2016, a fost constituit un grup infracţional organizat format din mai multe persoane de cetăţenie română, care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracţiuni de furt calificat pe teritoriul Italiei.
Din primele date rezultă că membrii grupului infracţional au sustras prin efracţie, pe timp de noapte, din două depozite aparţinând unor societăţi comerciale situate pe raza localităţilor Rolo şi Sona, mai multe bunuri în valoare de aproximativ 750.000 euro.
Acţiunea de ieri, despre care anchetatorii nu au oferit mai multe amănunte, a fost efectuată împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie şi cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, precum şi cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.
C.O.