”Pentru că este foarte important să împărtășim dificultățile, provocările, dar și speranțele asistenților medicali aflați în prima linie a luptei împotriva COVID-19, Ordinul Asistenților Medicali Argeș dorește să facă auzite gîndurile și mărturiile ”eroilor în halate albe” care lucrează în spitalele de suport COVID-19 din Argeș.
Mulțumesc sincer asistenților medicali care au acceptat participarea la scrierea filelor acestui ”jurnal de pe frontul de luptă”. Gândurile transmise arată curaj și o atitudine de bunăcuviință și bunăcredință uimitoare, care nu pot să nu atingă inimile celor care le citesc”, a declarat Estera Stămoiu, președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș.
VALENTINA GHIOLD, asistent medical principal, Secția ATI, Spitalul Orășenesc ”Sf. Spiridon” Mioveni:
Am decis să fac parte din echipa ATI Covid-19 a Spitalului Mioveni, pentru că nu am dorit să stau deoparte, am dorit să-mi pun cunoștințele profesionale în slujba luptei împotriva acestui virus.
Lupta pe care o ducem zi de zi, ne rezervă provocări fără precedent pe care trebuie să le gestionăm, în timp ce continuăm să luptăm.
Impactul fizic și psihologic al luptei împotriva Covid-19 nu e ușor de descris.
Echipamentele de protecție de nivel înalt pe care le purtăm ore întregi, abia ne permit să mai respirăm. Și cu toate acestea ne executăm toate manevrele și tehnicile de îngrijire la cel mai înalt nivel de competență.
Comunicarea cu pacientul, foarte importantă de altfel, îmbracă forme noi. Este imposibil să mai zâmbim cu mască, vizieră… asa că am învățat să zâmbim cu ochii. Ca asistenți, ne înțelegem din priviri, și tot din priviri le împărtășim pacienților grija noastră. Nu e deloc simplu.
Este o luptă grea, cu multe sacrificii, dar cel mai important este scopul ei, acela de a ajuta oamenii în suferință și de a încerca să le oferi o șansă la viață. Dar pentru mine, ca mamă, cea mai mare luptă a fost atunci când am decis să mă duc să-mi revăd copiii. A fost un moment sfâșietor sa-ți vezi copii printr-un geam de mașină, să nu poți să-i strângi în brațe, să-i mângâi, să le spui cât de mult îi iubești și le simți lipsa, să nu poată sa audă nici măcar cuvintele pe care vrei să le spui de frica de a deschide geamul și de a le face rău. Am plecat cu lacrimi în ochi, cu sufletul frânt, dar hotărâtă de a avea mai multă grijă de mine și de colegii mei și de a ne face datoria cu suflet, deoarece acei pacienți pot fi și copiii noștri, sau părinții noștri, sau prietenii noștri, oricine.”
SILVIA ECATERINA LUNGU, asistent șef Secția II, Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung: ”Nu gândeam că în profesia noastră de asistenți medicali să întâlnim un dușman așa de puternic și perfid, acest Covid-19, care a semănat frică și panică, chiar și în rândul nostru, al cadrelor medicale.
Noi ne-am înarmat cu toate uneltele: organizare, protecție, profesionalism, răbdare, curaj. Organizând circuitele în secție, stabilind procedurile de protecție, primire a pacienților, recoltare, dezinfecție, având echipamente de protecție, am scăpat de această frică și am putut să vedem pacienții cu ochii plini de bunătate și empatie, să-i liniștim și să le semănăm încredere că oricare ar fi rezultatul testului, există speranța vindecării.
Eu cred că toți pacienții care au trecut prin secția noastră, ne-au simțit aproape de ei și de suferința lor, chiar dacă mai mult ne-au auzit decât ne-au văzut, și s-au simțit în siguranță.”
CLAUDIA DEACONESCU, asistent șef Secția I, Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung: ”Ce pot să spun? Prima zi în combinezon, față în față cu pacienții, care ulterior au fost confirmați cu Covid-19.
Deschizi ușa salonului și ești sufocat de sentimente … teama pentru sănătatea ta, îngrijorare pentru pacientul a cărui față nu o poți desluși prea bine prin vizieră.
Tragi aer în piept, îți ridici ruga către Dumnezeu și realizezi că tu ești singura speranță a acestui om. Simțeam cum îmi tremură vocea, dar am reușit sa întrețin un dialog, să recoltez probe și să-i redau pacientului încrederea în el și în noi.
Trebuie să-i tratăm cu sufletul, este recomandarea mea, pentru ca se simt singuri și abandonați, speriați de combinezoane și viziere.
Da … cu ideea de a trata Covid-19 m-am obișnuit, acum avem și echipamente, dar cu ideea izolării, nu. E foarte greu să stai singur, să nu poți ieși din casă, să nu-ți vezi copilul și să te gândești în tot acest timp: Oare m-am infectat și eu ?
Dar nu mi am pierdut credința si speranța, iar asta te ajută să reușești, să mergi mai departe, să fii profesionist, să câștigi bătălia!”
VASILE EȘANU, asistent medicali principal, secția Boli infecto-contagioase, Spitalul Municipal Câmpulung: ”Este mai mult decât dificil. Doar cine lucrează efectiv într-o asemenea secție poate înțelege dimensiunea reală a îngrijirilor. Deși avem exercițiul îngrijiriir bolnavilor infecto-contagioși, în cazul Coronavirusului limitele contagiozității depășesc limitele cunoscute de noi până acum.
De aceea, protecția noastră la cel mai înalt nivel este obligatorie pentru că orice mică ”eroare” ne poate pune în pericol sănătatea, atât a noastră, cât și a celor de lângă noi.
După 12 ore de lucru, după ce mă dezechipez, mă dezinfectez, pot spune că nu mai miros a om, că miros a dezinfectant.
Îngrijirea pacienților cu COVID-19 comportă două laturi principale: mijloacele prin care se asigură îngrijirea pacienților în cele mai bune condiții, concomitent cu acordarea îngrijirilor de cea mai înaltă calitate și modul prin care ne protejăm pe noi înșine și pe colegii noștri.
Este o responsabilitate majoră a fiecăruia să aplicăm toate măsurile de prevenire și limitare a răspândirii bolii.
Ca orice suferință, Covid-19, pentru cei mai mulți, rupe un echilibru între el și mediul său social, familial! Produce temeri, întrebări, stabilește niște raporturi speciale între noi, puși în fața întrebărilor, la care uneori chiar și tu greu găsești un răspuns.
Îngrijirea pacientului este un proces complex, pe care nu-l poți reduce la câteva cuvinte, are o încărcătură emoțională puternică, dar în același timp, cu fiecare pacient vindecat, îți crește încrederea și speranța că împreună, vom învinge!”
