Pe 9 octombrie, duminică, începând cu ora 15, la Piteşti va avea loc un aşa-numit „marş al iresponsabilităţii” sau al „nesimţirii” la care vor participa peste 1.000 de persoane, a anunţat ieri Gabriel Moiceanu, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intracomunitară Servsal Argeş. Se doreşte astfel să fie atrasă atenţia în legătură cu necesitatea de a fi menţinută curăţenia. „Sunt gunoaie peste tot, pe stradă, în parcuri… Degeaba sunt coşuri de gunoi, degeaba avem parcuri frumoase dacă unele persoane nu au bun simţ! Când vom face marşul, vom împărţi şi fluturaşi de conştientizare a populaţiei”, a spus Moiceanu.
Compostoare în gospodării
Pe de altă parte, directorul Servsal a precizat că în cel mai scurt timp doreşte implementarea unui sistem care să micşoreze costurile (mari) cu transportul unor deşeuri biodegradabile. Deja au fost împărţite 22.000 de compostoare la tot atâtea gospodării, în special în mediul rural. „În aceste compostoare pot fi puse deşeuri: crengi, iarbă, mere stricate… Ne costă foarte mult să transportăm astfel de deşeuri, iar în cel mai scurt timp dorim să avem compostoare la toate gospodăriile”, a declarat Gabriel Moiceanu.
Claudiu DIŢA