Marius Postelnicescu și-a îmbrățișat fiul și a plecat pentru totdeauna.
Cu eforturi supraomenești pentru că era sleit de puteri, a făcut temele cu fiul său la matematică. Iar câtva timp mai târziu a decis să meargă la spital. Durerile se întețiseră, starea de rău îi cuprindea întreaga ființă. Și-a îmbrățișat băiatul, l-a sărutat și a urcat în salvare. Era încrezător că se va întoarce. Nu știa că își vede pentru ultima dată copilul adorat. Așa a plecat de acasă Marius Postelnicescu, figură emblematică a PNL Argeș, politician și om de cultură. A fost adus în sicriu…
Un gentelman
În noiembrie ar fi împlit 61 de ani. Dar firul vieții sale s-a frânt timpuriu și într-un mod de neacceptat pentru cei care îi împlineau existența politicianului, distinsa doamnă Corina, soția sa și rodul dragostei lor, Darius. Liberalul care a ocupat mai multe demnități de rang municipal și județean și care a candidat și pentru funcția de primar al Piteștiului, având o vastă experiență în domeneniul administrației locale, avea preocupări intelectuale pe care puțini i le cunoșteau. Asculta muzică clasică, își formase o imensă cultură generală dobândită prin studiu individual în sfere diverse: pictură, sculptură, arhitectură, artă în general, istorie mai ales dar și literatură. Devorase biblioteci iar în casa lui, puțin spațiu mai rămânea liber din cauza cărților. Mare cititor de presă locală, națională și internațională, era la curent cu tot ce mișcă-n țară și în lume. De altfel, Marius Postelnicescu a crescut într-o familie de intelectuali, înclinația către carte moștenind-o de la părinții săi. Din arborele genealogic mai face parte un preot căruia i-a fost închinat un monument în Pitești! Liberal autentic, cel despre care astăzi vorbim la trecut nu s-a dezis nicio clipă de crezul său. A rămas același, indiferent de clipele de tristețe pe care le-a trăit în plan politic, de înfrângeri sau deziluzii. Adora competiția bazată pe valoare autentică și detesta aranjamentele de orice fel, blaturile, mimarea, falsul, toate metehnele cu iz balcanic care întregesc peisajul politicii românești după 1990 și se făceau simțite în toate partidele politice. Marius Postelnicescu era „altfel”. Era un domn. Un gentelman. Avea noblețe, distincție, demnitate! Arăta același respect miniștrilor cu care vorbea sau cerșetorilor. În confruntările politice nu ridica tonul, nu se enerva, nu ataca dar își arăta clasa prin tăria argumentelor. Era imbatabil, demonstrându-și superioritatea gândirii.
Poveste de dragoste
Prin aceste calități cu care a fost înzestrat a cucerit-o și pe cea care avea să-i devină soție. Era anul 2005. Tânără absolventă de psihologie intra în PNL ca simplu membru al organizației de femei. Dar totodeată intra în inima liderului de atunci al partidului. De unde nu a mai ieșit niciodată. Un an mai târziu se căsătoreau. O nuntă ca-n povești la care, tocmai ca dovadă a respectului de care se bucura Marius Postelnicescu, au fost prezenți și mulți dintre adversarii lui politici! Diferențele de opinii nu afectau relațiile interumane. A venit apoi pe lume un băiețel pe care cei doi părinți l-au considerat un dar al lui Dumnezeu. Și l-au botezat Darius. Politicianul nu își iubea copilul, ar fi prea puțin spus ci îl adora, îl venera de-a dreptul! Mai ales în ultimii ani, au petrecut mult timp împreună, tatăl protector ocupându-se de educația și formarea lui pentru viitor. Îl ajuta tot timpul la teme, îi urmărea evoluția școlară dar avea grijă și de dezvoltarea lui fizică și artistică, ducându-l la cursuri de pian dar și la antrenamente de baschet. Era conectat clipă de clipă la jocul cu mingea și suferea pe marginea terenului de joc, în sala de sport a Colegiului Al. Odobescu, pentru fiecare fault sau împingere pe care le suporta băiatul în timpul meciului sau a unui simplu antrenament. Era un tată dedicat și devotat. Un tată model. Astăzi Darius este în clasa a VIII-a, anul viitor va merge la liceu. Câtă nevoie ar fi avut de dragostea și susținerea iubitului său tată! Cum de altfel ar fi avut pe parcursul întregii vieți.
Inimă de mamă
Mama lui Marius Postelnicescu trăiește. Dar nu își mai dorește. Își roagă moartea. Ce durere poate fi mai mare decât aceea de a-și vedea băiatul în sicriu? De a-l conduce spre cimitir, pe cel pe care l-a adus pe lume? De a auzi bulgării mari și grei de pământ rostogolindu-se peste sicriul în care zace fiul ei? Cine ar putea cuprinde în cuvinte străpungerea unui inimi de mamă căreia îi este dat să vadă cum pământul îi înghite copilul? Astfel de suferință copleșește biata femeie care în urmă cu trei ani își îngropa soțul. Iar în vremea din urmă și-a mai luat adio de la două surori! Recent a avut loc parastasul tatălui politicianului. Marius Postelnicescu, deși bolnav și sub tratament, a participat la slujbă. A ținut coliva când preoții au cântat „Veșnica pomenire”. Coliva părintelui său. Nu bănuia că peste puțin timp i se va face și lui o colivă. Și nici că preoții vor cânta pentru el „Veșnica pomenire”. Dumnezeu a voit, pesemne ca Marius Postelnicescu să îi urmeze tatălui său. Și mătușilor sale. Poate sufletele lor se vor fi întâlnit și politicianul le va fi povestind ce mare s-a făcut băiatul său Darius, ce frumos a crescut și cât și-ar fi dorit să-l vadă la liceu, la facultate, apoi mire…
Aproape de Dumnezeu
Nimeni nu cunoște latura religioasă, spirituală a lui Marius Postelnicescu, decât soția sa. Nu-i plăcea să-și trâmbițeze credința, cum de altfel nu epata cu nimic altceva. A fost discret în această privință. „Era foarte credincios, citea cărți de religie, avea multe cunoștințe din domeniul teologiei, era pasionat dar totodată trăia cu adevărat credința. Avea duhovnic, mergea și la biserică dar nu îi plăcea să se expună. Ținea toate posturile, nu exista să sară peste vreo zi de miercuri sau vineri. Credea cu adevărat, se închina, se ruga.” ne mărturisește îndoliata soție cu obrajii scăldați de lacrimi. Tot doamna Corina Postelnicescu ne dezvăluie faptul că biserica Mavrodolu era preferată dintre toate și acesta este motivul pentru care a decis să-l aducă la capela parohiei. Avea o relație specială cu preoții de aici, Paul Stănescu, Horia Dumitrescu, Victor Sturzeanu. În urmă cu câteva lui, împreună cu soția sa, politicianul a ajuns la Mănăstirea Nămăiești. S-a simțit atât de bine acolo! În liniștea muntelui se auzeau doar cântările maicilor. Era mai aproape de Dumnezeu căruia I s-a rugat. Nu știa că peste puțin timp, va pleca spre El…
Crucea lui
Mult a mai avut de pătimit bietul politician în ultimii doi ani. O boală incurabilă, dintre cele care nu se vindecă decât prin miracole rarisime, măcina trupul lui Marius Postelnicescu. Dar și-a purtat crucea cu demnitate, decență și mare dicreție. Știința medicală s-a dovedit până la urmă neputincioasă, în ciuda tuturor eforturilor. București, Târgu Mureș, Brașov. Lista orașelor în care și-a căutat tămăduirea prin spitale renumite. Dar nu a găsit-o. Cu toate acestea, Corina Postelnicescu ține să evidențieze profesionalismul medicilor de la Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov. Îndurerată, soția, directoare a unei cunoscute grădinițe din Pitești, ține să precizeze pentru toți cei aflați în necaz, că la unitatea sanitară de peste munți, sunt folosite metode de operație și tratament asemănătoare cu cele din celebra clinică din Turcia. Iar medicii sunt Oameni cu „O” mare. La acest spital din Brașov a plecat și politicianul cu salvarea, duminica trecută, iar soția lui rememorează: „Am mers acolo de zeci de ori, pentru investigații, tratament, chimioterapie etc. Cunoșteam cu ochii închiși drumul. Ultima dată însă i-a fost rău și am avut nevoie de salvare. Am apelat la o firmă privată. Am fost cu el în salvare, îl încurajam și el părea că are moralul bun. Nu lua în calcul că ar fi posibil un final. Refuzam să credem și eu și el că se va sfârși…”
O carte deschisă
Pe noptiera de lângă patul de acasă al lui Marius Postelnicescu a rămas o carte deshisă. Soția sa povestește plângând: „Ultimele zile au fost cumva obișnuite, se simțea foarte slăbit, nu avea putere dar era extrem de lucid, comunicativ, ne-am uitat la emisiunile noastre preferate pe TVR Cultural, pe TVR 2, ultima pe care a văzut-o a fost „Mic dejun cu campion”. Apoi a citit la cartea pe care tocmai i-o cumpărasem, „Hipodorm” de Nora Iuga. A citit și revista „Historia”, nu-i lipsea niciun număr, istoria era pasiunea vieții lui. L-a ajutat pe Darius la teme, la matematică, Totul părea normal. A mai trecut ceva timp apoi i s-a făcut rău, respira greu, durerile se întețiseră. L-a îmbrățișat de băiat, au mai vorbit de școală, de teme. Chemasem salvarea dar el privea totul cu seninătate, ca și cum era o plecare obișnuită, până la spital și înapoi…” Nu știa că își vede copilul pentru ultima dată și că pleacă pentru a nu se mai întoarce. Duminică a fost dus cu salvarea la spital. A doua zi, la 12,45 inima lui Marius Postelnicescu și-a oprit bătăile. Totul s-a sfârșit. Cartea „Hipodrom” a rămas deschisă pe noptieră. Neterminată. Când încă mai erau capitole de parcurs. Precum viața politicianului care mai avea atâtea de făcut, proiecte de făurit și vise de împlinit. Viața lui ca și cartea, neterminată…
Adio, Om Bun și Frumos!
Sute de coroane, jerbe, aranjamente florale, o mare de flori care a invadat și înmiresmat biserica Mavrodolu din centrul Piteștiului. Pe siciul alb în care se află Marius Postelnicescu, tronează o coroană în formă de inimă formată din trandafiri albi. „Vei rămane mereu în inimile noastre” au scris Corina și Darius, soția și băiatul care privesc și nu cred. Văd și nu acceptă. E adevărat sau un coșmar din care se vor trezi? Femeia își jelește bărbatul alături de care a cunoscut fericirea. O bătrână care de-abia se mai ține pe picioare își plânge fiul și se roagă să o ia și pe ea Dumnezeu. Rudele sunt cu chipurile marcate de durerea despărițirii. Prietenii, foștii camarazi de la partid, sute de oameni care tac, se închină și se roagă pentru sufletul celui care a fost un Om atât de Bun și de Frumos. Trec prin dreptul sicriului, ridică preț de câteva secunde o lumânare aprinsă în dreptul mâinilor reci, împreunate pe piept ale celui adormit întru nădejdea învierii. Cu toții murmură cuvinte nedeslușite sau doar le gândesc. Un scurt și dureros „Adio!” Cu toții participă la sumbrul eveniment al slujbei de înmormântare pe care o săvârșesc preoții parohiei alături de alți slujitori ai altarului cu care Marius Postelnicescu avea o legătură aparte. Peste un ceas, pe sub cerul plumburiu, întunecat al Piteștiului, va trece convoiul funebru spre cimitirul Sf. Gheorghe. A plouat toată dimineața. Continuă să cadă stropi grei precum lacrimile de pe obrajii celor care l-au prețuit și iubit pe acest „cavaler al onestității” după cum l-a numit un politician dintr-un partid advers. Călătoria lui spre eternitate a început sub privirile pierdute ale soției, devastată de durere. Și ale lui Darius care nu înțelege ce ce petrece, își privește părintele și pare că spune: „Hai acasă, tati! Hai să mă ajuți la teme…”
