De mult timp, mâncarea clasică nu mai e pe gustul patronilor, pentru că se strică prea repede sau nu se poate ambala uşor. Aşa că a început marea transformare cu ajutorul chimiştilor şi s-a găsit o substanţă aproape miraculoasă ce părea să rezolve foamea de grăsimi a popoarelor. Margarina nu mai implica creşterea costisitoare a animalelor, ci rezulta din prelucrarea specială a tot felul de uleiuri ieftine. Se dădea astfel o lovitură cruntă agriculturii prin scăderea cererii de unt şi de grăsimi alimentare. Regimul comunist avea nevoie de alimentele adevărate pentru export şi atunci a început să ofere poporului surogat de mâncare. Margarina a ajuns în 1980 la o producţie de 26.855 tone şi a crescut în anul următor la 26.080 tone. Grav este că regimul de la Bucureşti punea mare preţ şi pe creşterea consumului de ulei, producţia fabricilor fiind de 369.000 tone, din care 85.600 tone au plecat totuşi la export. Dacă datele statistice sunt exacte, se poate observa că s-a făcut o modificare radicală în stilul alimentar, în 1938 producţia internă fiind de doar 18.000 tone de ulei şi fără margarină. Aşa se explică înmulţirea cazurilor de atacuri cerebrale şi de cord, România fiind o fruntaşă la capitolul bolilor cardiovasculare. Evenimentele din 1989 n-au însemnat o ruptură şi la capitolul hrană, produsele sintetice fiind promovate în exces de comercianţii dornici să-şi sporească profitul, unicul şi meschinul scop în scurta viaţă pe această planetă. Medicii cardiologi sunt complet neputincioşi în faţa tsunami-ului de produse sintetice şi grase de pe piaţa liberă.
Prof. Ionel-Claudiu DUMITRESCU
