Conform unei legi sociologice, într-o societate precară, unde atât de puţine lucruri sunt sigure, ultimul refugiu împotriva neputinţei oamenilor este să se multiplice până la absurd dorinţele lor nestăpânite, speranţele lor nebănuite. Iar teoria acestei legi sociologice este cea a formelor fără fond. Drept care, această teorie susţine că e mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţe solemne, cu discursuri de recepţie, decât să facem toate astea fără maturitate ştiinţifică; mai bine să nu facem deloc o şcoală decât să facem o şcoală rea etc. Lista aceasta ar putea continua la nesfârşit, dar ea aparţine vremurilor când teoria formelor fără fond a fost elaborată de Titu Maiorescu.  Revenind în zilele noastre, am putea spune la fel. Şi nu voi da exemple atât de pretenţioase precum Maiorescu, căci nu am competenţa unei asemenea viziuni.

Însă lucrurile se întâmplă fără fond şi aici, la nivelul meu şi al oricărui om simplu. Aşa că din centrul oraşului Mioveni până la Calea Victoriei din Bucureşti, poţi vedea cum o astfel de teorie prinde viaţă. De exemplu, pista pentru biciclişti, imitată de la occidentali, la noi nu are finalitate practică; poate doar să te dai mare că mergi cu bicicleta prin centrul oraşelor. Or, în ţările vest-europene, de exemplu în Paris sau Bruxelles, pista bicicliştilor te duce undeva, la gară, la metrou, la piaţă etc. Iată cum îi imităm noi pe vest-europeni, copiindu-le felul de a fi, dar fără să înţelegem utilitatea practică. Şi acesta este numai un exemplu!

Prin urmare, spiritul imititav este pus la noi în practică de oameni nepricepuţi în teoria socială, expresie a unei solemnităţi oficiale de faţadă sau a teoretizărilor convenţionale. Însă ce este de faţadă ascunde ce este în spatele ei. Încă de la Take Ionescu, care a fost declarat „marele european”, fiindcă era în slujba lui Rockefeller, de către ziarele pariziene, care erau şi ele subvenţionate de magnatul american, până la Dacian Cioloş, aflat în slujba unui alt magnat american, George Soros, politicienii noştri cosmopoliţi primesc tot felul de premii de la oficialii europeni. Recent, un astfel de premiu, de „mare european”, a primit preşedintele Klaus Iohannis. În „Memoriile” Sabinei Brătianu- Cantacuzino se scrie negru pe alb despre stipendiile primite de Take Ionescu şi de partidul său de la agenţii lui Rockefeller. La fel, marele N. Titulescu se afla în slujba francezilor. Când Victor Iamandi l-a arestat pe Nae Ionescu, i-a găsit în casă 22 milioane lei – dintr-un salariu obţinut în urma predării unor lecţii de metafizică – filosoful fiind însă omul germanilor. Deh, nemţii aveau nevoie de petrolul românesc. Conform acestei logici, urmează să fie declarat „marele european” Dacian Cioloş et. comp. Drept care, avem un destin de ţară semicolonială, cu aparenţă de autonomie şi cu realităţi economice care se decid la Bruxelles (vezi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Aşadar, printre noi se găsesc mereu unelte oarbe ale occidentalilor. Oamenii din trecut au reapărut, iar ei sunt cunoscuţi foarte bine de noi toţi.

Prin urmare, nu poporul român este vinovat de dezastrul în care se află azi. Resposabilitatea trebuie căutată printre politicieni, în cercurile bancare şi industriale. Iar astăzi, din păcate, avem ca premier un reprezentat loial al acestora (Florin Câţu), care s-a extins şi dincolo de ocean, la americani.

Or, poetul nostru naţional, Mihai Eminescu, a fost lăsat să moară de foame, omorât de un nebun cu un pietroi, într-un spital lipsit de igienă, deşi fusese recunoscut de Titu Maiorescu ca o glorie a naţiunii noastre, iar C.A. Rosetti a spus despre el că este un maiestru al jurnalisticii dâmboviţene. Aşadar, în tradiţia noastră, politicianul cosmopolit este întruchipat de Făt-Frumos, copilul de duminică şi adolescentul-erou, amantul Ilenei Cosânzeana. Iar dacă ne gândim ce a devenit Făt-Frumos în anii postdecembriştri, ajungem la concluzia că acesta a fost vrăjit de vrăjitoarele occidentale, care l-au transformat într-un fel de europarlamentar şi coadă de topor pentru ţara sa natală. Acest cosmopolit, mare de gură, dar mic de statură, a ajuns un fel de mitocan, cu pretenţii politice şi intelectuale, cu crispări benigne birocratice imitative (dezastrul e atât de mare, încât până şi legea pensiilor noastre va fi elaborată în cercurile occidentale).

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio