Doliu la Teatrul „Al. Davila”, doliu în cultura argeşeană. A trecut în nefiinţă Ileana Zărnescu, marea doamnă a teatrului din Piteşti.
S-a născut la 16 noiembrie 1937, la Craiova. La insistenţele mamei sale, a dat examen la facultatea de medicină unde, spre… fericirea ei, a picat, fiindcă dorea să urmeze teatrul. Până să i se împlinească visul, a absolvit Şcoala Populară de Arte din Craiova şi a făcut parte din corpul de ansamblu al Teatrul Naţional din Craiova.
În anii studenţiei, petrecuţi la I.A.T.C. Bucureşti, a fost colegă cu Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Dorina şi Sandu Lazăr, Violeta Andrei etc. A jucat alături de mari actori, precum: Amza Pellea, Sanda Toma, Silvia Popovici, Constantin Rauţki, Gheorghe Cozorici, Victor Rebengiuc etc.
45 de ani pe scenă
Marea actriţă a debutat la Piteşti în 1961, sub numele de Ileana Angelescu, în rolul Băciţa din „Înşir’te mărgărite”, de Victor Eftimiu, în regia lui Sorin Grigorescu. În cei peste 45 de ani petrecuţi pe scena piteşteană a interpretat peste 120 de roluri, dintre care amintim: Sanda din „În noaptea asta nu doarme nimeni”, de Florian Potra, Leolea din „Oraşul visurilor noastre”, de Alexei Abuzov, Nuca din „O felie de lună”, de Aurel Storin, Virginia Meliden din „Lichidarea”, de Paul Everac, Emilia din „Comedia erorilor”, de W. Shakespeare, Olivie Dubuc din „Cumetrele”, de Michel Tremblay, Mama-e din „Mama-E”, de Mario Vargas Llosa, Mirandolina din „Hangiţa”, de Carlo Goldoni, Mariţa din „Trei crai de la răsărit”, de B.P. Haşdeu, Rosaura din „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, Gwendelon din „Ce înseamnă să fii onest”, de Oscar Wilde, Calipşiţa din „Căruţa cu paiaţe”, de Al. Kiriţescu, Niculina din „Viforul”, de B.Şt. Delavrancea, D-na Fontan din „Căsătorie prin concurs”, de T. Muşatescu, Marfa Kaşionova din „Viforniţa”, de L. Leonov, Călătoarea din „Jocul de-a vacanţa”, de Mihail Sebastian, Vasilisa din „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, Veta din „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, Dorina din „Tartuffe”, de Molière, Irina Nicolaevna din „Pescăruşul”, de A.P. Cehov, Cerşetorul din „Dom Juan” de Molière etc.
Cetăţean de onoare
Actriţa Ileana Zărnescu şi-a unit destinele cu un coleg de breaslă, Constantin Zărnescu. După unii, această căsătorie nu ar fi trebuit să dureze nici… doi ani, actorul fiind considerat, la vremea aceea (1963), unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi din Piteşti. Şi totuşi, mariajul a durat 40 de ani şi ar mai fi continuat, dacă nu ar fi fost întreruptă de decesul soţului, în 2003. În septembrie 2007, Ileana Zărnescu a primit diploma şi titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Argeş din partea Consiliului Judeţean. Anul trecut, cititorii noştri i-au atribuit, în semn de preţuire, locul I la concursul FEMINA (Categoria – Femeia în cultură).
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Mirela NEAGOE