Supărare mare la Bascov, acum, la început de an şcolar, când limitarea transportului public, până la graniţa cu Piteştiul, le pune navetiştilor beţe în roate. Cu mic, cu mare, pasagerii rutei 2 sunt obligaţi să meargă mai mult pe jos pentru a urca în autobuzul care „taie” Piteştiul, iar la întoarcere oamenii au parte de un chin şi mai mare, fiindcă ultima staţie din oraş îi lasă şi mai departe de intrarea în comună. Necăjit de această situaţie de criză este şi primarul comunei, Gheorghe Stancu.
Staţie improvizată
Capătul de linie din Bascov, deservit de linia 2, este istorie… Ironia sorţii este că autobuzul circulă gol prin comună, pentru a ocoli sensul giratoriu, iar călătorii îl aşteaptă la margine de oraş, la capul podului, unde există prima staţie de îmbarcare. Plăcuţele informative (staţia Piteşti Peco Mol şi programul de mers) sunt puse, parcă în ciuda navetiştilor, chiar lângă indicatorul cu numele municipiului reşedinţă de judeţ.
Ca să ajungă în prima staţie din Piteşti (dinspre Bascov), oamenii care se deplasează în oraş cu mijlocul de transport în comun merg pe jos, cu nodul în gât, câteva sute de metri. După ce traversează şoseaua intens circulată, navetiştii îşi continuă drumul pe pod încolonaţi ca la… şcoală, doi câte doi. Cu „încălzirea” făcută în soare, pe ploaie sau în vânt, călătorii îşi trag sufletul în staţia improvizată pe un trotuar îngust (nu este acoperită, nu are măcar o bancă!).
În prima staţie din Piteşti, bascovenii care plătesc bilete şi abonamente la „Publitrans” pentru linia 2 privesc neputincioşi cum autobuzul liniei 2 ocoleşte, gol, sensul giratoriu din Bascov pentru a-şi face, din nou, „plinul”.
În ultima staţie din Piteşti, acelaşi scenariu: cu sacoşe şi paporniţe, „cu căţel şi pucel”, pasagerii-cărăuşi îşi continuă drumul. Tot pe jos.
Din rândul pasagerilor care oftează neputincioşi în faţa acestei umilinţe publice fac parte bătrâni, oameni cu sănătatea şubredă, mame cu prunci în braţe…
O sărbătoare umbrită
O vorbă românească spune că după soare vine ploaie. Aşa şi cu Bascovul, care a marcat, la 27 august, a XI-a ediţie a zilei comunei. Bucuria manifestărilor prilejuite de această zi este umbrită de problema transportului în comun, „frâna” fiind pusă de o directivă europeană ce calcă în picioare interesele unei comunităţi. Poate că politicienii invitaţi la evenimentul festiv de la Bascov ar empatiza cu bascovenii navetişti dacă ar parcurge şi ei pe jos distanţa de acasă până la staţiile de autobuz amenajate la capul podului. Ne referim la conducerea Consiliului Judeţean şi a Instituţiei Prefectului, la senatorii şi deputaţii care, pe scena amenajată în aer liber, pe izlazul de la Aninoasa, şi-au împănat discursurile cu tot felul de laude aduse comunei „pedepsite” de legea transportatorilor.
Fiind vorba de linia 2, deservită de o societate din Piteşti, primarul din Bascov nu poate rezolva situaţia, în avantajul consătenilor săi, dar nici nu stă cu mâinile-n sân. Gheorghe Stancu le-a solicitat consilierilor locali să strângă semnături de la cetăţenii din Bascov pentru reintroducerea liniei 2 în comună şi a fost în audienţă la vicepremierul Sevil Shhaideh, pentru a-i prezenta problema cu care se confruntă.
„Oamenii au dreptate să fie supăraţi pe cei aflaţi la guvernarea ţării, a judeţului, a Piteştiului, chiar şi a Bascovului. Eu am devenit un fel de paratrăsnet al nemulţumirilor pe această temă, fiindcă în capul meu se sparg toate oalele. Se face trimitere la o lege din 2007 şi nu ia nimeni nicio hotărâre… Nu s-a rezolvat nimic concret după şedinţă (n.n., cea de vineri, de la Consiliul Judeţean). Vreme de 40-50 de ani traseul liniei 2 a fost prelungit până în Bascov şi dintr-odată nu se mai poate face acest lucru. Necazul este că toate se întâmplă la începerea şcolii. Odată cu limitarea transportului public până la graniţa Piteştiului, cinci-şase mii de suflete din Bascov, dar şi din Piteşti sunt afectate de această decizie”, şi-a vărsat năduful primarul Gheorghe Stancu.
Primarul bascovenilor merge astăzi, la deschiderea noului an şcolar, cu inima grea, fiindcă în „ghiozdan” nu are niciun răspuns cert pentru navetiştii liniei 2. Problema transportului public în comun nu se rezolvă de pe o zi pe alta. Dar edilul-şef nu se va lăsa până când lucrurile nu vor intra pe făgaşul normal.