Acum câteva minute s-a încheiat prima repriză a meciului dintre CS Mioveni şi UT Arad, din cadrul campionatului ligii secunde la fotbal.

Rădescu a marcat cu un şut foarte frumos
Cele 45 de minute scurse din joc au fost agreabile pentru spectatori şi telespectatori. S-a jucat un fotbal de bună calitate, peste media ligii a doua.
Vioara întâi a fost echipa gazdă. Argeşenii au avut mai mult posesia, au avut mai multe şanse de a marca şi, per ansamblu, au convins pe orice privitor că au fost echipa mai bună. Cel puţin în primele 45 de minute.
Dae concretizat, argeşenii au făcut-o o singură dată, prin Ionuţ Rădescu, în min. 18, cu un şut splendid, imparabil pentru portarul arădean Bodea, venit la finele unei combinaţii cu căpitanul Ayza.
De altfel, cuplul Rădescu-Florescu a creat panică pe flancul stâng al apărării oaspete aproape la fiecare acţiune de atac.

Ionuţ Rădescu, alături de Eduard Florescu, au făcut legea pe flancul drept al atacului argeşean
„Subţirică” evoluţia brazilianului Roberto Ayza. Însă, în ciuda unei prime reprize mai puţin bune, Ayza a dovedit – prin câteva preluări şi pase de efect – că îşi merită pe deplin cetăţenia braziliană.
Surprinzător de puţini spectatori la acest joc: daor vreo 250-300, după estimările noastre, ale colegului Răzvan Marinescu de la Argeş Sport şi ale unui reprezentant al Jandarmeriei argeşene.
Printre aceşti spectatori, o mică galerie a celor de la UTA: de fapt, un singur suporter, care s-a încumetat să bată drumul de la Arad la Mioveni.
Dacă aspectul jocului se va menţine neschimbat şi în partea a doua a meciului , CS Mioveni nu are cum să nu câştige la cel puţin 2-3 goluri diferenţă.
Revenim la finalul partidei.
sursa foto: capturi imagine Digisport
Un Comentariu
Mr. G
Foarte tare