Nici nu s-au stins ecourile privind neaşteptatul deces al primarului din Domneşti, Nicolae Smădu, că ieri încă o veste tristă s-a răspândit în Argeş: Marcel Ciobanu, fost edil-şef al comunei Uda în perioada 2008-2012, jurist de profesie, a trecut la cele veşnice la numai 51 de ani. Era foarte bolnav.
Anul trecut, Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit în conflict de interese de natură administrativă după ce, pe vremea când era primar, Ciobanu a semnat un contract încheiat între Consiliul Local şi o asociaţie în cadrul căreia el era membru, fiind astfel concesionată folosirea islazului comunal în suprafaţă de 612 hectare. Se pare că lupta în justiţie pentru a-şi dovedi nevinovăţia l-a marcat pe fostul edil (care avea afecţiuni cardiace) şi asta i-ar fi grăbit sfârşitul.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Val. NICOLAU