# Peste o mie de copii şi părinţi au umplut sâmbătă Piaţa „Vasile Milea” din Piteşti unde s-a desfăşurat a VIII-a ediţie a concursului de dans modern şi tradiţional „Dansul Lalelelor”.
În concurs au evoluat peste 750 de copii cu vârste între 7 şi 18 ani din 14 judeţe, care au trecut prin filtrul unor selecţii serioase pentru a participa la această competiţie care creşte de la an la an din punct de vedere al actului artistic. Au încântat publicul cu un dans tradiţional, specific regiunii lor, şi dansatorii din Ahmet Bey, Turcia, care au venit însoţiţi de primarul şi viceprimarul oraşului lor.
„Dansul Lalelelor” este organizat de Şcoala de Arte şi Meserii Piteşti în parteneriat cu Liceul „Ion Barbu” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, concursul fiind cuprins în calendarul anual de activităţi al Ministerului Educaţiei. Pentru prima oară, în acest an a fost organizată şi o sesiune de referate şi comunicări intitulată „Dansul – artă vie”.
Concursul a început la ora 9 şi a durat nu mai puţin de 5 ore, timp în care participanţii au interpretat 78 de dansuri, care mai de care mai spectaculoase şi pline de culoare.
Din juriu au făcut parte profesori şi inspectori desemnaţi prin decizie semnată de către inspectorul general Dumitru Tudosoiu.