Zilele trecute, sala de sport a Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung a găzduit faza finală a Campionatului Naţional de tenis de masă pentru copii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani. Au luat startul peste 200 de participanţi, iar CS Pristavu Câmpulung a avut în competiţie cinci sportivi foarte talentaţi: Arina Ionaşcu, Iulian Chiriţă, Andrei Ceapraz, Alexandru Popa şi Şerban Conţanu. Cel mai experimentat dintre aceştia, Iulian Chiriţă, a urcat de două ori pe prima treaptă a podiumului de premiere, atrăgând încă o dată aprecierile la superlativ ale publicului.
La dublu-masculin, Chiriţă a făcut echipă cu Dragoş Bujor (CSA Steaua Bucureşti), iar cei doi au disputat finala turneului împotriva „dublului” de la CSA Steaua Bucureşti, Horia Ursuţ / Luca Oprea, pe care au câştigat-o cu 3-2.
În proba individuală, Iulian Chiriţă nu a avut rival, obţinând victorie după victorie. La numai 48 de ore de la încheierea întrecerii, Iulian Chiriţă a mai primit o veste excepţională. Federaţia Română a dat publicităţii clasamentul pe luna septembrie pentru categoria de vârstă 8 şi 10 ani. În clasamentul băieţilor, primul loc este ocupat de jucătorul de la CS Pristavu Câmpulung, Iulian Chiriţă. Puştiul minune al tenisului de masă din Câmpulung are 682,5 de puncte, cu peste 150 mai mult decât următoarul clasat, Dragoş Bujor, legitimat la CSA Steaua Bucureşti.
Monica CRISTEA