Aşa cum v-am informat, în urma cercetărilor privind dispariţia adolescentei de 17 ani, din Piteşti, petrecută în ziua de 6 mai, judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au reţinut un tânăr de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, etnic rom, pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Din arest la domiciliu în arest preventiv
Acesta este Artur Gunici, care, împreună cu alţi doi tineri, în jurul orei 18.30 a serii de 6 mai, ar fi urcat-o cu forţa pe minoră într-o maşină, cu care ulterior s-ar fi deplasat pe raza judeţului Dâmboviţa. În ziua de 11 mai, tânărul a fost depistat în apropierea locuinţei părinţilor din Râmnicu Vâlcea, de unde a fost ridicat şi condus la sediul Poliţiei Piteşti. După administrarea probatoriului, el a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, încarcerat în arestul poliţiei judeţene şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorul de caz l-a dus la instanţă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus plasarea în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost atacată la instanţa de recurs, care a admis acţiunea şi a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu arestul preventiv pentru 30 de zile, iar amorezul a ajuns în spatele gratiilor.
Victima a vorbit
Vă reamintim că este vorba despre Diana Vîlcea, în vârstă de 17 ani, care conform tradiţiei în etnia romă, era promisă lui Artur Gunici pentru căsătorie, însă cele două familii nu s-ar fi înţeles până la urmă la preţ. Momentul răpirii a fost văzut de mai mulţi martori, care au declarat că fata a fost urcată de cei trei indivizi cu forţa într-un Volkswagen Passat cu numere de înmatriculare de Vâlcea. După o zi, fata a fost adusă de tatăl suspectului la sediul Poliţiei Râmnicu Vâlcea şi predată oamenilor legii. Da faţă cu tatăl suspectului, fata ar fi declarat că a plecat de bună voie cu cel căruia îi fusese promisă. Când a ajuns la Piteşti, adolescenta, care nu a fost victima unei alte infracţiuni, a afirmat că răpirea sa a fost cât se poate de reală, sens în care a şi depus plângere penală împotriva autorului.
Mandate de arestare în lipsă
Anchetatorii piteşteni au continuat cercetările cu scopul de a stabili cine erau cei care l-au ajutat pe Gunici, care de unul singur nu ar fi reuşit să comită fapta, s-o răpească pe Diana. După două săptămâni de verificări susţinute, complicii tânărului au fost identificaţi. Este vorba despre Matei I., de 24 de ani, din Buneşti, Vâlcea, şi, respectiv, Ion O., de 22 de ani, din Râmnicu Vâlcea. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti s-a adresat instanţei de judecată cu solicitarea de a fi emise mandate de arestare în lipsă pentru cei doi complici. Magistratul a admis acţiunea şi a emis mandatele de arestare, iar acum cei în cauză sunt căutaţi de poliţişti.
V.N.
Un Comentariu
roki
sa ne explice cineva legile carei tari le respecta tiganii daca ei vand si cumpara fete!!!