Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat, Cătălin Mihai Crăciun, de 29 de ani, din Topoloveni, a fost prezentat, duminică, magistraţilor de la Tribunalul Argeş cu propunerea de arestare. Suspectat că şi-a ucis tatăl, tânărul, reprezentat de un apărător din oficiu, a fost arestat preventiv 30 de zile pentru infracţiunea de omor. Decizia judecătorilor poate fi contestată până azi.
Aşa cum v-am informat, Cătălin Mihai Crăciun, de 29 de ani, l-a bătut pe tatăl lui până ce acesta şi-a dat ultima suflare, iar apoi a sunat la 112 şi a spus că l-ar fi găsit mort în casă. Adevărul a ieşit la iveală după ce medicii legişti au efectuat autopsia şi au stabilit că moartea a fost violentă. Victima, Constantin Crăciun, de 65 de ani, avea inima, pancreasul şi plămânii rupte în urma loviturilor primite. Nu se cunosc motivele care l-au determinat pe tânăr să-şi ucidă tatăl, însă anchetatorii presupun că un conflict verbal a degenerat în acte de violenţă soldate cu moartea unui om. Anunţată, Georgeta Crăciun, mama tânărului, s-a întors din Italia unde plecase la muncă, pentru a se ocupa de înmormântare.
Val. NICOLAU