Continuăm să analizăm situația critică în care se află industria ospitalității în urma restricțiilor impuse de pandemie. Proprietarii de restaurante au fost forţați să-și ţină porţile închise până la o dată încă necunoscută. Cu ce greutăți se confruntă antreprenorii din domeniu și ce soluții de supraviețuire au găsit ei citiți în ceea ce urmează.
Supraviețuire
La restaurantul „Casa argeșeană” din Pitești au rămas la muncă doar șase oameni – bucătari și personal de curățenie. Înainte de restricțiile impuse de pandemie, localul avea 16 angajați. În cinci luni de când a fost forțat de împrejurări să închidă restaurantul, managerul Cătălin Otobâcu a dat de fundul sacului. Tânărul antreprenor a ajuns să plătească facturile la utilități și chiriile din salariul său de profesor.
De la începutul pandemiei, restaurantul „Casa argeșeană” și-a menținut bucătăria activă, preluând comenzi, mâncarea fiind livrată clienților prin curieri. Însă această activitate este o soluție de avarie, nefiind profitabilă.
Cătălin Otobâcu: „Noi ne aflăm într-o situație foarte delicată, întrucât restaurantul nostru nu a avut terasă. Ce-i drept, am fi putut amenaja o terasă în parcare, dar nu ne-am grăbit cu această investiție, fiindcă am tot sperat că va fi ridicată restricția cu privire la funcționarea restaurantului în interior. Am găsit o soluție de… supraviețuire: servirea meniurilor în sistem catering. Însă din această afacere ne rămâne foarte puțin câștig. Partenerii care livrează mâncarea comandată de clienții noștri ne cer procente foarte mari pentru serviciile oferite.
E foarte dificil… Capacitatea restaurantului este de 100 de locuri. Dacă aveam voie să servim în interiorul localului, atunci răream mesele între ele fără niciun fel de problemă, pentru a păstra distanța impusă de normele sanitare. Rămâneam și noi cu 20-30 de locuri disponibile în restaurant. Cu 20 de meseni pe zi n-am fi ieșit, ca acum, pe minus. Nu înțeleg de ce nu deschid restaurantele… Din activitatea de catering nu ai cum să plătești chirii și facturi. Eu îmi pun la bătaie și salariul meu de profesor ca să acopăr cheltuiele. Practic, vin cu banii de acasă ca să țin afacerea pe linia de plutire. O parte a salariaților se află în șomaj tehnic. Dintr-un efectiv de 16 angajați acum sunt la muncă doar șase oameni, bucătari și personal de curățenie. În condițiile actuale nu mai pot face față nici cu salariile. Se întâmplă ceva ciudat și cu terasele.
Observ în unele locuri că mesele nu sunt distanțate corespunzător, văd că la o masă stau mai mulți clienți decât numărul admis… Pe litoral, aglomerația de pe terase este mai mare decât în anii trecuți. Ca o concluzie, terasele funcționează chiar și în ciuda nerespectării normelor sanitare în vigoare, iar restaurantele sunt închise din luna martie. Nu văd nicio logică. Așa ceva e inadmisibil. Acum suntem în prag de alegeri și ne tot duc cu vorba că restaurantele vor fi deschise. Sincer, eu nu mai cred că se va întâmpla asta. Am sperat cinci luni și acum nu mai văd luminița din capătul tunelului.”
