În această seară, managerul SJU Piteşti, Adriana Molfea a fost suspendată din funcţie pe perioada stării de urgenţă. Pe postul de conducere a venit dr. Tiberiu Irimia, de specialitate stomatolog – a anunţat Emanuel Soare, prefect de Argeş.
Emanuel Soare explică schimbarea
„În ultima perioadă, aproximativ jumătate dintre cazurile confirmate cu noul coronavirus de la nivelul județului Argeș a apărut în rândul personalului medical și al pacienților din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung și al Spitalului Județean de Urgență Argeș. Apariția unui număr mare de cazuri în aceste spitale are la bază o serie de probleme ce țin de managementul defectuos al acestor unități. Cadrele medicale nu cunosc sau nu respectă procedurile, nu poartă echipamentele de protecție corespunzătoare.”
„Cazul medicului și al asistentelor care s-au prezentat la spital cu simptome specifice COVID 19 este reprezentativ în acest sens. Managerul spitalului nu a comunicat, nu a asigurat respectarea procedurilor la nivelul spitalului, nu a luat măsurile ce se impuneau într-o astfel de situație.”
„S-a optat pentru schimbarea managerului pentru a se putea implementa măsurile necesare pentru stoparea răspândirii focarului, pentru a aduce experiența managementului medical privat pentru rezolvarea problemelor de la SJU.”
„Așa cum managementul de tip militar este o opțiune viabilă pentru Direcția de Sănătate Publică Argeș, dl. Dr. Tiberiu Irimia, cu o experiență managerială îndelungată prin crearea și conducerea unui centru medical privat, obișnuit cu mediul concurențial, bazat pe obiective și indicatori de performanță, este soluția pentru redresarea SJU, eliminarea focarelor și reorganizarea activităților spitalului pentru a se putea oferi servicii medicale de urgență, de calitate, tuturor argeșenilor.”
6 Comentarii
NELU
Tot pe criteri politice se fac schimbari.
RUSINE d-nule SOARE Emanuel , prefect de Argeş va sufla în urechi PNL ul
Civilul
Vin ai noștri pleacă ai voștri noi rămânem tot ca prosti ,totul se face politic si pe bani multi made in Romania .Fratoaica ce face Fratoaica mafia politica argeșeana isi protejează oamenii .
Vali
Nu v ati saturat de ciuma rosie?
Nu vedeti cum pesedistii aflați la putere 30 de ani au distrus sistemul de sanatate?
Cata coruptie gasim in acest sistem putred care trebuie resetat de la 0.
Ca si conducerile pesediste care au saracit,au devalizat, au deturnat banii publici in folosul personal,al familiilor lor si firmelor acestora.
Din pacate,in aceste zile de pandemie platesc cu viata oameni nevinovati,victime ale sistemului corupt.
Noului manager ii dorim mult succes in lupta sa impotriva coruptiei din sănătate.
Neli
De ce nu acceptați schimbarea?
Cu ce au ajutat pedesistii aflati la putere de 30 de ani,spitalele,prinse total nepregatite de aceasta epidemie?
Acesti pesedisti eterni in functii,multi din ei cu dosare penale,nu vor sa lase ciolanul din gheare!
Au acaparat tot sistemul medical!
E timpul să faceti curățenie,dezinfecția totala de ciuma rosie pesede,sa plece la munca,nu sa rada de bietii oameni care se chinuie la cules de capsuni.
Mult succes in toate actiunile noului guvern!
Vali
De ce nu acceptati schimbarea atat de necesara pt a progresa?
Nu vedeti cum pesedistii aflați la putere 30 de ani au distrus sistemul de sanatate?
Cata coruptie gasim in acest sistem putred care trebuie resetat de la 0.
Ca si conducerile pesediste care au saracit,au devalizat, au deturnat banii publici in folosul personal,al familiilor lor si firmelor acestora.
Din pacate,in aceste zile de pandemie platesc cu viata oameni nevinovati,victime ale sistemului corupt.
Noului manager ii dorim mult succes in lupta sa impotriva coruptiei din sănătate.
Anonim
Mult succes noului director,poate dumnealui va termina cu mafia din acest spital, unde peste tot se baza pe spaga ne- am saturat