Dănuţ Bica, senator PNL de Argeş: „Mamele din categoriile defavorizate vor primi un ajutor de 2.000 lei în primele trei luni de la naşterea copilului”.
Apartenența la Uniunea Europeană a adus României un total de 44,75 miliarde euro din 2007 până la finele lui 2021. Ca beneficiar net al fondurilor europene, România a avut parte în ultimii 15 ani de cea mai accelerată perioadă de dezvoltare din istoria sa. În acest context, senatorul PNL de Argeș Dănuț Bica susține că ”totul se datorează apartenenței la Uniunea Europeană, ale cărei origini se bazează pe Tratatul de la Paris, intrat în vigoare acum 70 de ani, pe 23 iulie 1952.
De la admiterea din 2007, UE a reprezentat pentru România bunăstare, dezvoltare și toate avantajele care decurg din integrarea în cel mai bogat bloc economic din lume”.
În altă ordine de idei, parlamentarul de Argeș mai spune că „familiile care se află în situații dificile au nevoie de un ajutor pentru a putea face față cheltuielilor care apar după nașterea unui copil. Mamele din categoriile defavorizate vor primi un ajutor de 2.000 lei în primele trei luni de la nașterea copilului, sub forma unor tichete sociale emise pe suport electronic.
În total, aceste ajutoare au o valoare de 12 milioane euro și au fost alocate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Nu lăsăm pe nimeni în urmă!”.
(Foto: superbebe.ro)