Alexandr Mardani, un produs al “şcolii geniilor”
“Mulţi şi-ar fi dorit să se fi nǎscut în Odesa, dar nu toţi au avut acest noroc”, susţine cu mândrie un proverb odesit. Nici Alexandr Mardani nu a avut acest noroc. Dramaturgul, scenaristul, prozatorul si poetul Alexandr Evghenievici Mardani s-a născut (nu chiar la 1, ci) la 2 aprilie 1956 tooocmai la… Vladivostok. Undeva la capǎtul Rusiei, unde, părinţii sǎi, originari din Odesa, fuseseră repartizaţi după absolvirea renumitului “Institut Naval din Odesa” care pregǎtea ingineri pentru flota maritimǎ (cunoscut în viaţa de toate zilele ca „Institutul de ingineri ai apelor”). “Odesiţi” convinşi pǎrinţii sǎi s-au întors cât de repede au putut aşa cǎ pe când avea 2 ani, Alexandr revine „acasă”, la Odesa unde s-a stabilit. “Repatriat” la Odesa micul Alexandr a avut şansa sǎ înveţe în şcoala geniilor – Școala 116 (cu profil de matematicǎ dar care nu neglija materiile umaniste) unde între alte genii rǎpândite acum în toatǎ lumea a studiat şi celebrul David Oistrah.
În ciuda formaţiunii sale tehnice (este absolvent al Facultăţii de inginerie navală la Institutul Naval din Odesa, secţia marină comercială, promoţia 1978), este în continuare atras de teatru şi în 2003 scrie prima sa piesă „Lista de aşteptare” primită călduros de public şi de critica teatrală. Atunci când critica a observat că adesea în piesele sale pătrund subiecte conectate cu formaţia şi activitatea sa (Alexandr Mardani este managerul unei întreprinderi industrial-maritime din Odesa) proaspătul dramaturg s-a „apărat” astfel: „întotdeauna am încercat să înfăţişez oamenii în confruntarea lor cu realitatea zilelor noastre, cu lumea modernă, fără să ocolesc slăbiciunile şi dilemele existenţiale”. Adevărat romantic în plină eră post-modernă, destructurată, în opera sa, Alexandr Mardani este cavalerul cauzelor bune şi al metodelor cinstite… Alexandr Mardani este un dramaturg prolific, în doar câţiva ani fiind autorul a 9 piese de teatru de mare suces şi a cîtorva scenarii de film, dintre care amintim : (2003), ”Ecuaţia cu o singură necunoscută” (2004), „Fiice şi mame” (2004), „Ultimul erou” (2005), „Antractul” (2006), „Noaptea Sfântului Valentin” (2009), „Ruleta americană”. Piesele sale sunt solicitate şi montate în zeci de teatre din spaţiul ex-sovietic (Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Armenia, Kazahstan, Belarus, Kârdistan), Bulgaria, Israel, traduse în limbi de referinţă: engleză, franceză, italiană, germană, idiş şi (acum şi) în română. Alexandr Mardani este şi un animator al vieţii teatrale, fiind fondator al Festivalului de Teatral Internaţional şi a Conferinţei teatrale „Întâlniri la Odesa”, manifestări care s-au desfăşurat anual începând din anul 2004. În plus prin „Întâlniri la 
Odessa” festivalul pe care l-a creat (aproape împotriva orientărilor autorităţii locale din Odessa, dar care acum se mândresc cu el) Alexandr Mardani oferă teren de exprimare teatrelor de limbă rusă ajunse minoritare în toate republici fost-sovietice (cu excepţia Rusiei, bineînţeles). Un festival în care în calitate de fondator şi curator Alexandr Mardani se îngrijeşte ca in niciun caz „teatrul să nu intre în competiţie cu bâlciul”. În anul 2010 Alexander Mardani a fost recompensat cu prestigiosul Premiu pentru dramaturgie „N.V.Gogol” (Rusia, Moscova). În 2009 a editat un volum de dramaturgie „7 seri”, care cuprinde 7 din cele mai importante piese. Alexandr Mardani este nu doar autor dramatic ci şi animator al activităţii teatrale fiind şi selecţionerul pentru Ucraina al festivalului internaţional „New plays from Europe” care-şi propune să lanseze creaţiile dramaturgice recente. În cifre seci de statistică până în prezent cu piesele lui Mardani au cunoscut 90 de montări în 50 de oraşe din 11 ţări. Bineînţeles recordul în montări ale pieselor lui Alexandr Mardani îl deţine ţara sa natală, Ucraina, iat într-un clasament al pieselor, recordul versiunilor scenice îl deţine piesa de mare succes „Mame şi fiice”, care până în prezent a cunoscut peste 20 de montări.
“Mame şi fiice”, prostituate post-sovietice
“Mame şi fiice” este o piesă cu personaj feminine puternice şi cu iz poliţist, dar din care apar pe rând, bine gradat racilele noii „ordini” sociale post-sovietice. O „ordine” bazată pe forţa financiară şi pe grupări infracţionale cu trăsături mafiote, care operează de conivenţă cu „organele statutului”, în primul rând cu poliţia. Un soi de „ordine” în care legea o face dictatura banului. Şi o aduce la îndeplinire forţa pumnului. O ordine care răvăşeşte un sistem de relaţii poate viciat dar în niciun caz atât de periculos pentru siguranţa şi demnitatea individului, precum fărădelegea ridicată la rang de sistem de operare atotputernic într-un spaţiu imens ca cel al Eurasiei fost (şi post) sovietice. Un spaţiu geografic şi social care suferă de fel de fel de tulburări începând de la incertitudini identitare până la nevoia de a te proteja recurgând la metode de forţă ilegale dar tolerate de reprezentanţii statului.
Cele două personaje ale piesei “Mame şi fiice” sunt Rita (Valentina) şi Katia – mamă şi fiică într-un scenariu improvizat jucat pentru clienţii cu gusturi sexuale mai ciudate. Fără a fi didactic Alexandr MARDANI, caută să exprime prin situaţii de viaţă imaginate (dar care aproximează foarte bine realitatea) teza că pentru a schimba societatea e imperios necesară schimbarea individuală a fiecărui membru a acesteia. Şi – crede Mardani – teatrul poate fi un agent important al schimbării de mentalitate pentru că are încă un important impact social (cel puţin în spaţiul ex-sovietic). „Cu cât sunt mai mulţi spectatori în teatru cu atât sunt mai puţini deţinuţi în puşcărie”, sintetizeazǎ Mardani crezul său despre importanţa educativă a teatrului. “Mame şi fiice” este o piesă cu personaje feminine puternice puse în situaţii limită atât din punct de vedere existenţial cât şi legal. Întriga poliţistă imaginată de Alexandr Mardani este puternic inspirată din racilele noii ordini post-Gorbacioviste, post-Elţiniene, şi îndelung-Putiniene iar legalitatea este în grea suferinţă dacă nu cumva trage să moară. S-au declanşat şi se reproduc în Rusia lui Elţîn şi Putin, fenomene sociale şi infracţionale similare celor din România lui Băsescu, doar că dimensiunile sunt cu totul altele. Alexandr Mardani nu este om politic, nu candidează pentru vreo funcţie în stat, funcţie care să-i ofere forţa de a schimba în bine sistemul social pe care l-a instaurat şi legitimat „libertatea” post-comunistă. Alexandr Mardani şi-a propus să reducă numărul „pensionarilor” din puşcăriile spaţiului post-sovietic, ridicând nivelul cultural general, şi folosind un instrument cultural de mare eficienţă – teatrul pentru a schimba personalitatea individuală a cetăţeanului care teoretic locuieşte în fiecare om. Fie acest om, cetăţean rus, ucrainean, uzbek, kazah…
Daniela şi Ramona ca Rita şi Katia
Spectatorii piesei lui Alexandr Mardani se pot îndrăgosti de cele două personaje feminine deşi sunt doar nişte prostituate moral stigmatizabile. Numai cǎ cele douǎ personaje feminine nu sunt nişte nenorocite de curve care nu ştiu sǎ facǎ altceva şi au optat din curiozitate sau plǎcere perversǎ sǎ-şi câştige existenţa vânzându-şi competenţele sexuale şi jucând rolul tandreţei cu orar limitat şi tarif fix (mǎ rog, 200-300$ şedinţa, de la caz la caz, „patronul” fixeazǎ preţul tranzacţiei după standardele casei). Cele douǎ femei au fost obligate de întocmirea socialǎ nedreaptă ca pentru supravieţuirea lor şi susţinerea materialǎ a celor apropiaţi sǎ practice acea vestitǎ „cea mai veche meserie”. Cu ceva succes, cu mult, mult stress, şi cu un grad foarte, foarte mare de RISC… cum se poate constata din spectacol. Numai cǎ în piesa lui Mardani cele douǎ prostituate devin actriţe într-o piesǎ eroticǎ, comandǎ specialǎ, la un preţ special pentru un public extrem de restâns. Un public redus la un singur spectator foarte privilegiat. O piesǎ eroticǎ în care spectatorul fascinat de convenţia teatralǎ interzisǎ lui, poate intra pe scenǎ le poate pipǎi la liber şi le poate poseda dupǎ cum îi e voia pe frumoasele actriţele de obicei inaccesibile… “Clientul care preţuieşte valorile de familie. A comandat mamă şi fiică, colţunaşi serviţi, într-o ambianţă familiară… sex şi tot confortul familial servite la pachet.” Este o premierǎ şi pentru cele douǎ tinere vânzǎtoare de plǎceri, dar din prea mare zel şi noutatea unor variante de sex extrem se pare cǎ “beneficiarul” spectacolului a sucombat… Ce sǎ-i faci se pare cǎ jocurile erotice ce promit plǎceri extreme, pot avea consecinţe extreme…
Viaţa nu e teatru ci un bazar cu multe tarabe. Și din pǎcate pentru ele cele douǎ personaje nu sunt nici vânzǎtori nici cumpǎrǎtori, ele sunt MARFA! Sunt marfa unui bazar tot mai globalizat, “un bazar în care cine nu-şi vinde sufletul îşi vinde trupul”. Și practicând prostituţia se poate spune cǎ “ai pǎtruns pe piaţa muncii”. Chiar dacǎ a foarte specializatei munci cu sexul… Și uite-aşa –într-o anumitǎ “profesie”- se realizeazǎ ca persoanǎ, ca personalitate, susţine cu nonşalanţa vârstei Katia, la “Davila” – Ramona Olteanu. O tânǎrǎ obligatǎ sǎ se prostitueze, dar care vede prostituţia doar ca o etapǎ de trecere (poate ca un “purgatoriu” bine remunerat) spre un mǎritiş burghez cu un tânǎr înstǎrit… Rita, studentǎ la medicinǎ care nu pare sǎ fie o performantǎ intr-ale culturii pe care şi-o clǎdeşte stradǎ şi staţiile de metrou citind sloganurile-afişe… ca orice tânǎrǎ poartǎ bocanci, nu ia în seamǎ sfaturile, rugǎminţile şi regulile impuse –vorba unui slogan şaizecist- “de cei care au trecut de 30 de ani”. Tatuajul de pe –pardon!- cur este doar un semn în plus al aparteneţei la aerul unei generaţii cel puţin debusolate…
Daniela Butuşinǎ o întrupeazǎ pe Rita, prostituata care joacǎ rolul mamei. Cu ştiinţa lipirii colţunaşilor, cu moderaţia celor 40 de ani de experienţe mai mult negative, cu nostalgia vremilor când era profesoarǎ de francezǎ, cu un salariu decent… Și ducând în cârcǎ consecinţele unui accident, a unui viol colectiv (săvârşit într-o condamnabilă tovǎrǎşie de infractori periculoşi şi organe de ordine ale statului) viol acceptat ca o fatalitate… O femeie atrǎgǎtoare, maturǎ, care are în grijǎ o mamǎ bolnavǎ şi o fiicǎ de 18 ani studentǎ şi (deja) gravidǎ… Nu-i puţin…
Scenografia şi costumele Mirunei Varodi “adecvate, în ciuda sǎrǎciei prin care trece Teatrul Davila. S-a gǎsit posibilitatea sa îmbǎacǎm actriţele, chiar daca în piesa, ele, vor fi mai şi dezbrǎcate” declara într-un interviu regizorul Matei Varodi. Prin versiunea oferitǎ Matei Varodi a mai înnegrit (pentru a arăta că nu-i bine să te pui cu mafia rusă, “firma organizatoare” a prostituţiei) destinul celor douǎ “activiste” pe tǎrâm sexual, devenite actriţe într-o piesǎ cu un singur spectator-partener de replici… şi cu final foarte foarte incert!
Spectacolul lui Matei Varodi cu piesa dramaturgului rus Alexandr Mardani, reluat după doi ani şi jumătate de la premieră (aprilie 2015) îşi păstrează intacte mizele: aducerea pe scenǎ a unui dramaturg rus actual, propunere unei piese cu temǎ dacǎ nu tabu mǎcar polemicǎ şi chiar şi readucerea publicului în salǎ de spectacol printr-o montare (cel puţin parţial) provocatoare… la mai multe capitol!
