În cursul acestei dimineţi, o casă din Mălureni a fost cuprinsă de flăcări şi două persoane au fost surprinse în interior.
Au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Este vorba de două victime, mamă și fiul de 14 ani, ambii cu arsuri. Aceștia au fost evacuați de cetățeni până la sosirea echipajelor de intervenție. La fața locului a fost prezent și un echipaj al serviciului judeţean de ambulanţă, care a acordat îngrijiri medicale victimelor. La locul intervenție au ajuns trei autospeciale de stingere şi o autoscară. Câteva dintre autospeciale au fost nevoite să se oprească la o trecere la nivel cu cale ferată, iar copilul a fost preluat de către echipajul SMURD având arsuri la mâini, în regiunea palmară și la cap.
Din verificări a rezultat că femeia ar fi încercat să aprindă focul folosind lichide inflamabile şi de aiai a pornit tot necazul.