# De la foaia goală de examen, la eroarea din subiectele de la română
Copiii din ultimii doi ani de gimnaziu au trecut de emoţiile simulării evaluării naţionale, azi având loc proba scrisă la matematică. Boicotul promovat de Consiliul Naţional al Elevilor nu a fost testat în şcolile din Argeş.
„Malpraxis pedagogic”
Ministerul Educaţiei i-a atribuit, în subiectele de la simularea probei de limba română, lui Ştefan Octavian Iosif o poezie semnată de fapt de germanul Heinrich Heine şi tradusă de poetul român. Este vorba despre „Stai şi asculţi sub ramuri…”, pe care Ştefan Octavian Iosif a tradus-o în 1895.
„Regret să constat că ne întâlnim din nou cu un malpraxis pedagogic în întocmirea subiectelor de examen pentru elevii de gimnaziu. S-a mai întâmplat în 2009, nu la simulare, ci la evaluarea efectivă, când autorii subiectelor le-au dat copiilor pe foaia de examen un text greşit din Caragiale; originalul era modificat, oricât de incredibil ar părea. De data aceasta, o poezie a unuia dintre cei mai cunoscuţi poeţi romantici germani, Heinrich Heine, e prezentată ca fiind a lui Şt. O. Iosif, deşi până şi pe internet, pe Wikisource, de pildă, ea apare ca fiind traducere”, a declarat criticul literar Luminiţa Corneanu pentru HotNews.ro. Luminiţa Corneanu arată că este vorba despre drepturile de autor care nu i-au fost atribuite poetului german şi că acest lucru nu afectează şansele elevilor de a răspunde cerinţelor. De altfel, poezia lui Heine poate fi găsită cu uşurinţă pe internet, pe paginile de poezii cum ar fi http://www.heinrich-heine.net.
Subiectele de la simulări au fost concepute de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, instituţie din subordinea Ministerului Educaţiei.
În Argeş, 827 absenţi
Potrivit inspectorului şcolar general adjunct Mihaela Crişan, azi au lipsit de la simularea probei de matematică 494 de şcolari din clasele a VII-a şi 383 de elevi din clasele a VIII-a.
„Nu am avut foi albe predate în timpul simulării, în semn de protest, şi nici nu a fost o intenţie de acest gen”, a precizat, la finalul probei, „adjunctul” Inspectoratului Şcolar Argeş.
În clasa a VIII-a sunt înscrişi, la nivel de judeţ, 5.409 de elevi, iar într-a VII-a, 5.270. Rezultatele de la simulare vor fi afişate la 22 martie.
Foaia de examen, manifest
După ce a anunţat că va pilota minimum 30% subiecte grilă în simularea de matematică anul acesta, Ministerul Educaţiei a introdus grilele în cerinţele pe care elevii din clasa a VII-a le-au avut de rezolvat. Testarea grilelor la evaluarea naţională a venit în contextul în care atât elevi, cât şi profesori au avertizat că acest tip de subiecte va atrage după sine o rată de promovare artificial crescută.
Pilotarea testelor grilă la clasa a VII-a a determinat o reacţie puternică a Consiliului Naţional al Elevilor, care – dând-o pe politică… – i-a îndemnat pe şcolari să boicoteze simularea anunţată cu doar o lună în urmă „fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greşit la sistem”, transformând „foaia de examen într-un manifest faţă de învăţământul românesc”. Din cele relatate de „adjunctul” inspectoratului, în şcolile din Argeş clopoţelul protestului nu s-a făcut auzit.
Un Comentariu
Anonim
În Argeș nu avem revoluționari. Toți suntem pupincuriști și nu vrem revoluție !