Fostul mare fotbalist român Nicolae Dobrin ar fi împlinit mâine, 26 august, 70 de ani. „Prinţul” din Trivale a încetat din viaţă pe 27 octombrie 2007, la Spitalul Judeţean din Piteşti, la vârsta de 60 de ani. Descoperit de Leonte Ianovschi, Dobrin şi-a început cariera în primul eşalon la vârsta de 14 ani şi 10 luni. A marcat 6 goluri pentru naţionala României, pentru care a debutat în 1966. A fost ales jucătorul anului în 1966, 1967 şi 1971, când evolua la FC Argeş. Cu FC Argeş a câştigat de două ori titlul de campioană a României, în 1972 şi 1979. L-a dorit până şi Real Madrid, dar transferul nu a putut fi perfectat din cauza restricţiilor existente în timpul regimului comunist şi fiindcă pentru Nicolae Dobrin „acasă” a însemnat întotdeauna FC Argeş.
Foştii săi colegi vorbesc ore în şir la superlativ despre inegalabilul Dobrin. Am vrut să aflăm şi părerea foştilor adversari ai „Gâscanului”. Câţiva dintre fotbaliştii care au scris istorie pentru Craiova şi-au amintit cu drag despre Nicolae Dobrin.
Silviu Lung, Rodion Cămătaru – câştigătorul Ghetei de Aur a Europei în 1987 – Nicolae Ungureanu, Sorin Cârţu, Mircea Irimescu şi Gabi Boldici ne-au vorbit la superlativ despre fostul lor adversar din teren. De asemenea, nu avea cum să-l uite nici unul dintre foştii săi colegi de cameră, Mihai Zanfir. Ce ne-au declarat aceştia citiţi în rândurile care urmează.
„A foc unic”
Silviu Lung
Silviu Lung: „Sunt încărcat de emoţii când vorbesc despre inegalabilul Nicolae Dobrin. Deşi eram junior, am avut onoarea de a juca împotriva Maestrului şi mă bucur nespus când văd că Piteştiul îşi onorează valorile. Dobrin a fost şi este cea mai mare valoare din punct de vedere fotbalistic, pentru Piteşti. Un jucător de excepţie, care, dacă ar fi avut posibilitatea de a pleca peste hotare, acum ne mândream cu ceea ce ar fi făcut acolo. Un talent uriaş şi inegalabil. Dobrin a fost unic. Ca şi valoare, Ilie Balaci se apropia, dar erau jucători diferiţi. Ilie Balaci făcea travaliu, avea rezistenţă şi alerga foarte mult pe teren, pe când Dobrin nu făcea faza de apărare, pentru că nu era nevoie, el avea sclipirea de geniu şi execuţii imprevizibile”.
„Era imprevizibil”
Nicolae Ungureanu: „Nicolae Dobrin a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti ai României şi nimeni nu poate vorbi urât despre el. Amintiri cu acesta nu am, dar nu pot uita că l-am avut adversar şi că împotriva lui am debutat ca fundaş la Universitatea Craiova, într-un meci câştigat de noi, cu 1-0, în anul 1977. Nu l-am lăsat să mă deposedeze, dacă intra în posesia mingii, nu ştiu ce se întâmpla. Nicolae Dobrin a fost un geniu, un fotbalist de referinţă pe care generaţiile care urmează nu trebuie să-l uite. Toată lumea ştie cine a fost Dobrin. Era imprevizibil, nu ştiai niciodată ce poate face cu mingea”.
„Un magician”
Rodion Cămătaru
Rodion Cămătaru: „Eram mai mic, dar am avut privilegiul să-l cunosc de la 14 ani, prin intermediul lu Marcel Pigulea, cel care este, ca şi mine, originar din Strehaia. Deseori, Pigulea venea la Strehaia cu Dobrin, erau cei mai buni prieteni. M-am împrietenit cu Dobrin, iar peste câţiva ani avea să-mi fie coleg de cameră în cantonamentul naţionalei. Toată admiraţia pentru acest fost mare jucător. A fost ca un model pentru mine, era aşa de mare, la propriu şi la figurat, încât îmi era greu să-i pun o întrebare. Încercam să-l copiez, am fost foarte apropiaţi, l-a admirat şi iubit în egală măsură. A fost un magician, nu trebuie uitat niciodată. Va rămâne mereu în inimile noastre ca fiind cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. I-am purtat mereu un respect aparte lui Dobrin, acestui om atât de drag sufletului meu”.
„Ce făcea pe teren era incredibil”
Sorin Cârţu: „Am fost admiratorul lui şi căutam să-l imit, deşi era greu. Îmi aduc aminte, cu plăcere, că într-un interviu acordat unei reviste de sport, din vremea aceea, Maestrul a mărturisit că eu sunt singurul lui urmaş, pentru că aveam, în viziunea sa, cam aceeaşi tehnică. Vă daţi seama că m-a măgulit asemănarea, eu fiind atunci la început de drum. A fost un compliment fantastic, nu pot exprima în cuvinte ce-am simţit văzând că Dobrin avea o părere foarte bună despre mine. Cuvintele acelea au reprezentat un suport moral fantastic. Când jucam împotriva lui Dobrin, împreună cu ceilalţi colegi încercam să nu ne arătăm prea încântaţi de realizările acestuia din teren. Dacă ne lua valul, eram învinşi, o luam pe coajă. Dar ceea ce făcea pe teren era incredibil. Când Dobrin oprea mingea la picior, ziceai că e dezumflată. E greu să pui etichete în fotbal, dar Dobrin era un geniu”.
„A fost genial!”
Mircea Irimescu
Mircea Irimescu: „Ce mare jucător a fost Dobrin! L-am prins jucând, era un fotbalist de excepţie. Am jucat deseori împotriva lui, iar înaintea jocurilor cu FC Argeş, antrenorii ne avertizau. Îţi era frică să-l ataci pe Dobrin, driblingurile lui erau năucitoare şi, dacă încercai să-l deposedezi, riscai să te faci de ruşine. Nu a avut el viteză, dar a avut de toate, în rest. Din câte am auzit, a fost un om de viaţă care a avut alături o soţie foarte înţeleaptă şi înţelegătoare. Nu poţi vorbi decât la superlativ despre Nicolae Dobrin. Fotbalişti şi oameni ca el se pot număra pe degetele de la o singură mână. Eu l-am prins la final de carieră, am făcut parte din generaţii diferite. La un pahar de vorbă nu am stat niciodată, dar împotriva lui am jucat. Îmi vine acum în minte un meci disputat prin 1980, când FC Argeş era campioană. Piteştenii veniseră cu nasul pe sus, în timp ce tehnicianul nostru improvizase o echipă pentru că aveam foarte mulţi accidentaţi. I-am bătut cu 4-2. A făcut Dobrin câteva driblinguri, pe care noi le numeam aventuri, dar nu le-a mers argeşenilor. Oricum, Piteştiul a avut întotdeauna fotbalişti de excepţie, iar Dobrin a fost genial”.
„Fotbalist fabulos”
Gabi Boldici: „Dobrin a fost cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Prin anul 1977 am primit un gol din partea acestuia, la Craiova. Am învins noi cu 2-1. A fost un fotbalist fabulos, nu se va mai naşte al doilea Dobrin. Împătimiţii fotbalului ştiu că în 1976 sau 1977, Dobrin a fost la un pas de a juca la Universitatea Craiova. Voia să se înscrie la facultate. Atunci nu primau banii, ci pregătirea. Am efectuat un cantonament la Poiana Braşov, unde a venit şi Dobrin. Eu eram la echipa de tineret a clubului oltean, iar Dobrin a venit să discute cu jucătorii tineri şi să ne dea sfaturi. Ne-a încurajat, ne-a spus că pregătirea de bază este cea din cantonamentul centralizat”.
„Juca de plăcere”
Nicolae Zanfir
Mihai Zanfir: „Am atât de multe amintiri frumoase legate de Nicolae Dobrin! Am stat nouă ani în cameră în cantonament, în Trivale. Ca fotbalist, toată lumea îl ştie. Ca şi coleg, era la fel de minunat. Toţi jucătorii din vremea aceea s-au afirmat pentru că nea Gicu ştia mai bine decât oricine să-i pună în valoare. Mă refer la Doru Nicolae, la Radu Troi, fotbalişti care au ajuns şi la echipa naţională. Pe teren nu s-a certat niciodată cu nimeni. Nu avea treabă cu arbitrajul, el juca fotbal de plăcere. În cei nouă ani petrecuţi alături de Dobrin, a încasat un singur cartonaş galben, la un meci cu Steaua sau Dinamo, nu mai reţin exact. În rest, ne dădea încredere pe teren, prin felul cum se exprima era un model pentru noi toţi. Înainte de a muri, ne aminteam cu drag de vremurile de odinioară. FC Argeş era cea mai iubită echipă din provincie. Când am învins pe Dinamo Bucureşti cu 4-3, în deplasare, şi am obţinut al doilea titlu de campioană, toată ţara era la picioarele noastre. Oriunde ne duceam, eram întâmpinaţi cu aplauze”.
