„Umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace, deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.” Aşa îi îndemna în urmă cu două mii de ani, Sf. Pavel, pe romani, într-una dintre epistolele sale. Aflată la apusul vieţii pământeşti, maica Filoteea şi-a căpătat, fără voia sa, o faimă aparte…
Ucenicia la Nămăieşti
Oricine a avut privilegiul să o cunoască, s-a încălzit la focul credinţei care răzbate din inima ei. Are vorba dulce, glasul blând, privire pătrunzătoare cu care află de-ndată tainele omului din faţa ei. Darul lui Dumnezeu de a vedea dincolo de aparenţe. Cucerită din tinereţe de scrierile Sf. Ap. Pavel, maica Filoteea ştie pe de rost capitole întregi. „Noi nu suntem dintre cei care cred în cele ce se văd, ci în cele ce nu se văd. Căci cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice…”, grăia apostolul. Filoteea şi-a însuşit cuvintele şi învăţăturile sale şi s-a hotărât să lepede toate cele lumeşti pentru a îmbrăca veşmintele negre ale monahilor. Astăzi, rememorând etapele vieţii sale, măicuţa cu spatele gârbovit ar avea nevoie de multă hârtie pentru a scrie. Şi multă inspiraţie. Viaţa i-a fost asemeni unui roman atotcuprinzător. Copilărie grea, durerea pierderii părinţilor, război, foamete, lipsuri de tot felul, trudă de ocnaş pentru o bucată de pâine, familie, creşterea copiilor, moartea bărbatului, descoperirea lui Dumnezeu, renunţarea la tot şi la toate pentru slujirea Lui, ucenicia la Mănăstirea Nămăieşti, călugăria cu regulile ei aspre, postire îndelungă, imitarea vieţilor cuvioaselor din sinaxar. Şi fiecare etapă a vieţii cu multe evenimente, bucurii şi necazuri laolaltă, zâmbete, dar mai ales lacrimi. Ele i-au marcat chipul lăsând urme adânci pe obrazul trist al femeii.
L-a cunoscut pe Cleopa
O viaţă tumultoasă la capătul căreia maica Filoteea spune că are conştiinţa datoriei împlinite. A slujit Domnului şi omului totodată prin faptele de milostenie pe care le-a făcut. A avut privilegiul de a-l cunoaşte îndeaproape pe vestitul duhovnic Cleopa la care sute de oameni veneau zilnic pentru binecuvântare şi un cuvânt ziditor de suflet. Cuvioasa Filoteea s-a rugat mult Maicii Domnului să o ajute pentru a ajunge în faţa părintelui. Şi s-a întâmplat întocmai. Poveste dragă, păstrată în inimă şi astăzi, mărturisită cu ochii înlăcrimaţi: „Nu îmi venea a crede că sunt în faţa părintelui Cleopa. Eram un mic grup. Câţi alţii din ţară nu şi-ar fi dorit să aibă şansa asta, de a sta de vorbă cu el? Mie mi s-a dat. Şi l-am întrebat ce să fac să mă mântuiesc. Mi-a spus că toată viaţa, zilnic, să trimit în cer milostenia mea, faptele cele bune. Ele vor ajunge acolo înaintea sufletului meu. Iar când Domnul va rândui şi voi răposa şi eu, acolo, în cer, mă vor întâmpina îngerii care îmi vor fi primit faptele mele bune. Cum puteam să uit cuvintele părintelui Cleopa şi să le ignor? Asta am făcut toată viaţa, i-am urmat sfatul”.
A ridicat un paraclis
Întărită duhovniceşte după întâlnirea cu marele duhovnic, Filoteea s-a ostenit şi mai mult întru slujirea aproapelui. Plecată de la Mănăstirea Nămăieşti, maica s-a retras într-o căsuţă extrem de modestă din cartierul piteştean Tudor Vladimireascu. Aici se gospodăreşte cum poate, înfruntând beteşugurile bătrâneţii. Vieţuieşte după tipicul sihaştrilor în post aspru, nevoinţe, priveghere de noapte, pravilă călugărească. Pe cei câţiva metri pătraţi ai terenului de lângă odaia sa, a ridicat în urmă cu mai mulţi ani un paraclis. O cruce şi multe icoane spre închinarea oricărui trecător. Se ştie, cei care aleg o viaţă isihastă în mijlocul cetăţii au parte de multe ispite şi încercări. Prin ele a trecut şi maica Filoteea şi, deseori, stând noaptea la rugăciune, în faţa icoanelor şi a candelei aprinse, auzea voci, zgomote bizare, sunete nedesluşite. Unele erau produse de răuvoitorii din cartier, paraclisul fiind situat lângă căile ferate, în vecinătatea Gării Sud unde-şi făceau veacul mulţi oameni ai străzii. Alteori cuvioasa desluşea prezenţa duhurilor necurate, ale forţelor întunericului care se abăteau din văzduh pentru a o înspăimânta după miezul nopţii. Întărită în credinţă şi iscusită în lupta cu demonii, maica Filoteea spune că i-a izgonit de fiecare dată prin cruci, metanii şi rugăciunea isihastă, Rugăciunea Inimii.
Isihasm urban
Acest gen de trai, în oraş, în mijlocul oamenilor, dar dus conform regulilor mănăstireşti, numit generic „isihasm urban”, nu este împământenit la noi. Probabil maica Filoteea este prima dintre piteştenii care practică în acest fel credinţa. Este convinsă că aici, mai mult decât în mănăstire la Nămăieşti, poate să-i ajute pe semenii ei, dobândind în acest fel mântuirea. În decursul timpului, mai ales în ultimii 20 de ani, bătrâna a sprijinit diverse parohii care strângeau bani pentru ridicarea unor lăcaşuri de cult. Şi-a mobilizat cunoscuţii şi pe toţi cei care-i cereau să se roage pentru ei, vorbindu-le despre nevoile unor biserici. A fost foarte dedicată acestei nobile cauze mai ales după ce a fost ridicat un altar în zona Zăvoi a oraşului Ştefăneşti. Impresionată de zbaterea unui tânăr preot care a zidit un mic lăcaş de cult, bătrâna a mers vreme îndelungată la parohia Sf. Ioan Botezătorul din Piteşti. În fiecare duminică stătea în pridvorul bisericii atrăgând privirea enoriaşilor printr-un text scris pe un carton, prin care îi implora să ajute parohia Zăvoi.
Însetată la Palat
Demersurile ei nu s-au limitat la atât. Aflând despre marile donaţii pe care le face latifundiarul din Pipera în numele lui Hristos, maica Filoteea şi-a propus să ajungă la el. Nu ştia exact unde să îl găsească, dar a pus genunchiul la rugăciune şi Sfânta Muceniţă Filoteea de la Curtea de Argeş, care-i ocroteşte viaţa, a luminat-o. Bătrâna a ajuns, numai ea ştie după câte peripeţii, la palatul patronului de la FCSB. A fost uimită nu de măreţia impozantei construcţii, ci de numărul mare de sărmani care stăteau la poarta casei omului de afaceri. Biata bătrână a aşteptat smerită murmurând rugăciuni. După un timp, avea să se afle în sfârşit în faţa omului în care îşi pusese atâtea speranţe. Femeia înveşmântată în negru s-a bucurat de atenţia lui Gigi Becali care respectă în mod deosebit monahii. I-a spus în câteva cuvinte povestea bisericii din Ştefăneşti, i-a arătat poze şi acte. Nu a avut însă niciun ecou în inima lui Gigi Becali. A refuzat politicos să o ajute financiar, preferând în ziua aceea să doneze pentru alte cauze umanitare, printre care şi operaţia unei fetiţe. Cuvioasa Filoteea îşi aminteşte şi azi: „Am fost dezamăgit, mai ales că îmi era şi sete, domnul Becali nu mi-a dat nici un pahar cu apă. Dar nu am rămas supărată, l-am pomenit în rugăciuni şi îl mai pomenenesc pentru că face mult bine…”
Alături de evrei
Între timp, biserica din Zăvoi a fost construită şi toate au intrat pe făgaşul normal. Acum maica Filoteea continuă să meargă acolo pentru a participa la Sf. Liturghie. Din puţinul ei îi ajută pe cei mai necăjiţi decât ea. Şi nu doar oamenii se bucură de milostivirea ei. Zilnic, bătrâna străbate mulţi kilometri pe jos de acasă până în centrul urbei, la sinagogă. Aduce mâncare şi apă pentru cei doi câini din curtea lăcaşului de cult. Câte-un trecător, văzând o maică îngrijind patrupedele evreilor, îi mai aruncă o vorbă răutăcioasă: „Ei nu L-au recunoscut pe Iisus drept Fiul lui Dumnezeu, ba L-au şi răstignit…” Cuvioasa Filoteea zâmbeşte cu îngăduinţă, privind animalele. Ele n-au nicio vină pentru ce a fost acum două mii de ani. Şi nici evreii de azi. În definitiv, bătrâna înveşmântată în negru dă astfel suprema dovadă a bunătăţii sale, după modelul lui Hristos care de pe Cruce s-a rugat pentru cei care-L răstigniseră.
