Este un zumzet în presa locală la acest sfârşit de lună, ce nu s-a văzut! Mai dihai ca după ce a căzut zăpada şi au îngheţat florile la cireş şi prun. Umblă albinele, adică gazetarii, din floare în floare şi nu mai dau de niciun dram de polen, a se citi bani de publicitate, deşi bugetul instituţiilor s-a aprobat. „Nu mai sunt bani pentru presă” – scapă cu o vorbă de „publicişti” mai toţi şefii de instituţii.
Mă trezesc bombardat, ca şef de filială UZP, atât dintr-o parte, cât şi din alta. „Faceţi ceva”, mă incită colegi de breaslă, „că nu mai rezistăm în serviciul comandat al opiniei publice”. Să ni se recunoască faptul că suntem de utilitate publică şi să nu ne mai sară la publicitate. La rândul lor, reprezentanţi ai autorităţilor locale cu care am stat de vorbă au şi ei oful lor: „Domn’e, n-am bani pentru toţi care se dau «ziarişti», că depăşesc suta în judeţ. Ne trezim cu mulţi la conferinţele de presă, iar apoi după bani de publicitate. Faceţi ceva, profesional vorbind, că sunteţi uniune, şi mai eliminaţi din cei ce se dau ziarişti, dar care se vede de la o poştă că n-au treabă cu meseria asta. N-au profesionalism, n-au onestitate, deontologie, bun-simţ, dar vor bani”.
Mă tem că au dreptate şi unii, şi alţii. Dar până la un punct. Sau până acolo de unde începe presa să fie recunoscută „de utilitate publică”, iar nu de scandal. Că s-a săturat lumea de scandal. De aici încolo se pot găsi soluţii, dacă chiar ne pasă de presă, fiindcă de presă este nevoie. Ea îşi asumă rolul de „câine de pază al societăţii”, ea se ocupă de aflarea adevărului, face o lucrare de asanare socială, de sanitate morală. Există, din păcate, şi-n rândul breslei noastre, oameni care n-au îmbrăţişat această profesie ca să contribuie la reuşita binelui social, ci doar ca să facă bani, să ocupe o poziţie în societate. De la faimosul Pamfil Şeicaru unii au „învăţat” doar tehnica „şantajul şi etajul”. Numai că chestia asta a ţinut o vreme, când a fost devălmăşie şi când nu se înfiinţase DNA.
Dar lucrurile s-au schimbat. Drept care, „băieţii deştepţi”, că are şi presa din ăştia, au schimbat şi ei tehnica, recurgând la kompromat. Cum, nu ştiţi ce-i ăla kompromat? Ne lămureşte cel mai bine Alina Mungiu Pippidi, care a denunţat prima fenomenul. Este o campanie negativă purtată de „jurnalezi” împotriva celor care nu dau banul ori nu răspund la comandă politică. Imaginea lor trebuie murdărită pe micul ecran ori pe hârtie. La centru, de pildă, pui tunul pe Tăriceanu, că şi-a reînnoit permisul auto fără a sta la coadă. La Piteşti, îl iei pe Ionică ori pe Dan Manu la rost, mai întâi în conferinţa de presă, apoi în foaia care apare din joi în Paşti, şi le freci ridichea. Ca să te ştie de jupân şi să-ţi facă şi ţie rând la publicitate. Cum s-a şi întâmplat zilele trecute, când o cucoană – care n-are nici în clin, nici în mânecă cu presa – a avut o ieşire isterică în conferinţa ţinută de preşedintele Consiliului Judeţean. Este de felicitat dl. Manu că nu s-a coborât la nivelul zbanghiei şi şi-a văzut impasibil de treaba sa.
Continuând scandalul, ipochimena s-a trezit zvârlind din picioare într-un „dialog” de mahala cu un director de instituţie care s-a văzut obligat să reclame agresiunea la poliţie. Mă abţin să mai dau şi alte exemple. Din solidaritate de breaslă nu prea le facem publice. Cum ştim bine cu toţii, unora dintre jurnaliştii care au mizat pe „arta calomniei” li s-a intentat deja proces, fiindcă informaţiile compromiţătoare erau inventate. Iar instanţele n-au înghiţit astfel de făcături. I-a sancţionat.
Cine are de pierdut în urma acestor manevre de kompromat? Evident, alături de opinia publică, manipulată şi dezinformată, presa serioasă. Nu toată lumea are discernământul necesar să remarce „făcătura” şi o ia de bună. Ce-ar trebui, mă rog, să facă autorităţile în această situaţie? După mine, un prim pas bun s-a şi făcut, odată cu procedura de atribuire a contractelor mass-media prin licitaţie transparentă pe S.E.A.P. Începând de miercuri, Consiliul Judeţean aşa a procedat.
Dar, cred eu, aşa cum sunt prevăzute criteriile de selecţie, procedeul acesta are o mare hibă. Poate chiar mai multe, dacă avem în vedere ce spun unii şefi ai televiziunii locale surprinşi de preţurile modice la care este preţuită munca lor. La criterii, pentru a fi selectat, contează oferta de preţ şi cam atât, dacă nu mai prevede şi altceva caietul de sarcini, dacă acesta nu este făcut cu dedicaţie, cum deja se zvoneşte în târg. Nu se are în vedere – fiindcă aşa e legea?! – niciun criteriu care să vizeze calitatea actului de presă. Presa, care este înainte de toate un act cultural, educaţional, social, este tratată în termeni de piaţă, iar jurnaliştii sunt trataţi, în viziunea tranzacţional-mercantilistă a legii, ca fiind „antreprenori” care „vând” opinii, informaţii şi… adevăr. Viziune cumva tâmpită, fiindcă rostul presei în societate este mult mai complicat, iar evaluarea ei şi mai complicată. Normal ar trebui ca uniunile profesionale să tranşeze problema asta, dar cum ele n-au fost în stare s-o facă, mi-aş îngădui să le sugerez parlamentarilor noştri de Argeş, hai să spunem celor care se consideră prieteni ai presei, să promoveze nu neapărat o lege a presei – s-a mai încercat şi nu s-a reuşit – ci un proiect de lege care să adopte măsuri menite să ajute presa să supravieţuiască, să nu fie nevoită să recurgă la acţiuni de kompromat. Care o subminează, o compromit deopotrivă în ochii cititorilor, dar şi ai jurnaliştilor, ai politicienilor. Am în vedere, de pildă – cum au şi lansat deja cei de la PSD o idee – să se acorde anume facilităţi presei care oferă spaţiu promovării culturii, educaţiei, actului de creaţie, valorilor umane, exemplelor pozitive, nu doar „negre”.
Din păcate, cred eu, nu avem un bun exerciţiu de funcţionare a presei, sunt şi multe orgolii, şi frustrări, şi aberaţii, mai ales acolo unde este şi o brumă de talent, iar criteriile de evaluare sunt unele invazive, altele de-a dreptul toante ori cu dedicaţie, mai ales când sunt cuantificate financiar. Ca să nu fie nevoiţi să umble cu pianul (vreau să spun cu kompromatul, nu şantajul) pe scări, jurnaliştii ar trebui să fie evaluaţi după nişte criterii judicioase, care să despartă grâul de neghină, luând drept măsură a eficienţei utilitatea socială. Realizezi un produs de utilitate socială, publică – aşa cum a reuşit să demonstreze Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România când a obţinut legal un drept firesc, fiindcă presa este un act de creaţie – merită să fii susţinut de societate. Nu eşti, vii cu trăsnăile tale, cu scandalurile tale, cu făcăturile tale, ca să obţii audienţă sau tiraj, atunci să fii sănătos şi să-ţi cheltui banii tăi, nu ai societăţii. Luaţi şi ăştia pe cine ştie ce fel de aranjamente. Cum se întâmplă de atâtea ori.
Altminteri, geniului îi rămânem toţi debitori, că suntem jurnalişti, politicieni, primari şi preşedinţi, ori parlamentari. Pământul se învârte şi fără noi, soarele răsare şi fără aportul nostru, la căldura lui florile înfloresc şi fără noi. Doar kompromatul l-am inventat noi şi ar fi mai bine pentru presă dacă l-am „ajuta” cu toţii să se ofilească. Din păcate, presa n-o poate face singură, trebuie susţinută. Mai ales de cei care cred în ea şi nu o vor obedientă. Altminteri, odată şi odată, pianul o ia de-a dura pe scările societăţii. Şi noi, toţi, odată cu el.
Mihai GOLESCU
