Da, acesta este mesajul cu care – îmi place să cred – mergem înainte, ca neam şi ţară, după ce am aniversat Ziua Naţională şi Centenarul Unirii. Şi, se subînţelege foarte limpede, mergem înainte tot mai deplin integraţi în structurile europene şi cele ale NATO. Fiindcă asta înseamnă securitate naţională garantată inclusiv de SUA. Cât despre securitatea economică, aici este mult de vorbit, dar mai ales de făcut, fiindcă la noi încă este o mare distanţă între vorbă, gând şi faptă. Ce vreţi, un păcat naţional întreţinut mai ales de politicieni. Dar nu doar de ei, ci mai cu seamă de cei ce pun mâna pe putere.

Aşadar, mai uniţi? Păi, da! Cum altfel o să răzbim prin noul hăţiş, să traversăm prăpastia tranziţiei de la fosta societate socialistă la cea capitalistă? Evident, mai uniţi, fiindcă unirea face puterea, cum s-a spus apăsat la 1859. Dar, în aproape 30 de ani, câţi au trecut, n-am cultivat acest deziderat suprem pentru români. Am tot încercat să trecem peste prăpastia dintre cele două forme sociale, folosind tiroliana. Adică acea coardă utilizată de locuitorii de la munte, de turişti, când vor să treacă peste prăpastie fără a mai coborî în fundul ei. Sigur, folosirea acestui echipament îşi are şi reguli. Pe care coechipierii nu le-au respectat, încercând mai mereu să-l şunteze pe partenerul de la celălalt capăt. Fie că era vorba de cel aflat la putere ori în opoziţie. Îmi imaginez, de pildă, ce bine ar fi funcţionat tiroliana la noi, dacă la un capăt se afla puterea, la celălalt opoziţia, iar la mijloc, echilibrând situaţia, s-ar fi aflat mereu preşedintele. Dar arareori s-a întâmplat aşa. Preşedintele a trecut la unul dintre capetele corzii, cu gândul că-şi mai poate asigura astfel un mandat. I-a reuşit d-lui Băsescu, apăsând pe scripetele dezbinării naţionale, nu ştiu dacă va izbândi şi dl Iohannis. Rămâne de văzut!

Ce s-a văzut bine însă, dacă nu mă înşel eu, este că, la cea mai specială aniversare a Zilei Naţionale, în anul Centenarului Unirii, românii, cei mai mulţi dintre ei, au arătat că sunt sătui de dezbinare, că le este lehamite de trucul ăsta politic pe care-l foloseşti, imperial, ca să dezbini şi să stăpâneşti. Nu ştiu câţi dintre ei l-au citit pe Cioran, care spunea că naţiile care nu mai tresaltă/ jubilează la o paradă sunt pe ducă. Dacă filozoful are dreptate, nu suntem pe ducă, fiindcă mai toată inima românului a vibrat la emoţionanta paradă militară desfăşurată la Arcul de Triumf, în văzul lumii întregi. Chiar în momentul în care, pe micul ecran, defilau rachetele Patriot, mă sună la telefon un prieten de la Berlin să-mi comunice bucuria pe care o simte, fierbintele lui sentiment de iubire de patrie. Care sentiment nu s-a demodat, trebuie acum să fie mai puternic decât oricând, fiindcă ţara are nevoie, ca şi-n 1914-1918, de oameni care-şi iubesc ţara, nu doar cu vorba, ci şi cu gândul şi fapta.

A fost o impecabilă paradă militară, unde alături de români au defilat militari din 22 de ţări aliate. Privindu-i, cu toţii am încercat un tonic sentiment de mândrie naţională, de securitate, chiar dacă norii negri ai războiului se adună şi la orizontul Europei, ca să nu spun ai României. Au privit-o împreună şi Iohannis, şi Dragnea, şi Dăncilă, şi mai toţi politicienii, împinşi din spate de tumultul mulţimii de inimi româneşti care băteau la fel.

Până şi protestatarii au găsit de cuviinţă să întrupeze tricolorul în piaţă, nu să atace fortul guvernamental. Naţia ştie şi bunele, şi relele celor de la putere şi din opoziţie, cum a „lucrat” fiecare astfel încât ţara asta să se rostuiască aşezat pe cele trei valori fundamentale: libertate, democraţie şi egalitate în faţa legii. Ştie bine şi cât capital uman am pierdut, fiindcă aproape o treime dintre români a trebuit să plece afară după o bucată de pâine. Şi că s-a privatizat mai totul pe nimic şi că până acum niciunul dintre politicienii ajunşi la putere n-a dat o lege prin care să fie recuperată avuţia naţională furată, ci mai degrabă îşi doresc o lege a amnistiei, de care, când aude, opoziţia vede roşu în faţa ochilor, fiindcă îl vrea pe Dragnea la puşcărie ş.a.m.d.

Trăim într-o ţară a contrastelor. Acum, la aniversarea a o sută de ani de la Marea Unire, încotro? Noi, presa, aflaţi în prima linie a opiniei publice, n-ar trebui să punem de o retragere cu torţe, ca militarii care merg la cazarmă să se pregătească mai bine pentru apărarea patriei, ci să coborâm zilnic în tranşeele meseriei noastre pentru a instaura acel climat favorabil promovării valorilor naţionale şi europene. Cine, peste o sută de ani, va deschide nu doar „Capsula timpului”, ci şi arhiva presei, să afle că, la 1 Decembrie 1918, nu ne-am încălzit numai cu un pahar de vin fiert, după ce am mâncat o porţie de ciolan cu fasole. Am jurat, fiecare în faţa Dumnezeului nostru, că nu ne vom mai înjunghia frate cu frate, pe tiroliană, ca să trecem dincolo, spre o societate mai prosperă, făurită de oameni mai cultivaţi, mai educaţi şi mai puţin învrăjbiţi. Mereu gata să facă ceva bun pentru ţara lor, oriunde s-ar afla. Mereu gata să nu mai privatizeze interesul naţional, cum s-a întâmplat până acum. Mereu gata să gestioneze necazurile şi bucuriile împreună, fiindcă vorba unui filozof: trebuie să învăţăm şi să reînvăţăm să trăim împreună. Acesta mi se pare a fi cel mai viu şi cel mai emoţionant mesaj desprins din clipele vibrantei zile de 1 Decembrie 2018, Ziua noastră Naţională. Mai uniţi şi mai optimişti!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio