Situaţie cel puţin ciudată la Primăria Călineşti, acolo unde localnicii din comună solicită anumite drepturi băneşti, dar nu primesc niciun răspuns şi, evident, nici bani în cont. Concret, ne referim la indemnizaţia de însoţitor pentru persoane cu handicap (în cuantum de 1.100 lei / lună) care nu s-a plătit pe trei luni: septembrie, noiembrie, respectiv decembrie. Oamenii sunt pur şi simplu revoltaţi. Din cauză că nimeni din aparatul administrativ nu i-a lămurit ce se întâmplă cu plăţile (în condiţiile în care la alte primării s-au virat banii şi situaţia e la zi), localnicii din Călineşti ne-au tot sunat zilele acestea la redacţie. Ei bine, ghici ce? Nici nouă nu ni s-a răspuns la telefon, în condiţiile în care astăzi am insistat de trei ori, la ore diferite. Aşadar, ne întrebăm: mai trăieşte cineva la Primăria Călineşti?
MAI TRĂIEŞTE CINEVA LA PRIMĂRIA CĂLINEŞTI?
Advertisement
Advertisement
7 Comentarii
Anonim
Orcum nu se rezolva nimic an această primărie.
Anonim
O marioneta de primar!!!!
Anonim
Locul în care primarul a ieșit în evidență doar cu un scandal cu iz de tele-nuvelă , locul unde nu sa mișcat nimic în ultimi 7 ani. Primar ce a plătit (din surse) 86,000 lei pentru un site oficial al primăriei , unei firme …ne-funcțional. Costul unui astfel de site e de 400 euro. Locul în care sa încercat (și se încearcă) transformarea căminului cultural în o afacere pentru soția primarului, în care o scoală se transforma în azil de bătrâni privat pentru o rudă a soției primarului , și nu în final ,vinderea spitalului local unui mafiot italian.
Locul în care se preferă să se plătească amenzi de mediu , decât să se construiască o rețea de canalizare. Locul unde nu se cunoaște și nu se vede utilizarea banilor rezultați în urma taxelor și impozitelor.
Anonim
Bine punctat. Corect!!
Anonim
Am rămas cu un gust amar in urma problemelor avute cu reprezentanții respectivei primării. După 4 luni de tergiversari ..au încercat să incropeasca ceva din solicitare..dar in bătaie de joc. Au facut un podet peste care îți este frică să treci cu o căruță de lemne. Imi este rușine că sunt consateana cu d-ul primar ☹
Razvan G.
Un primar prost, de la dacia 1310 a ajuns la fel si fel de masini, nu face nimic pt comuna, serbeaza zilele comunei.. pe romaneste, bag pula in zilele comunei, are noroc ca il voteaza toti betivanii si ipocritii (Aia care pt petrecerea asta il pupa in cur si il voteaza, le place rau sa se cace in fundul curtii probabil). O canalizare nu a fost in stare sa faca, Udeni-ul, drum de legatura cu autostrada zici ca e drum de teste auto, in primarie sunt vro’ 2 mai rasariti, restul habar nu au ce cauta acolo, unu mai prost ca altu’ in frunte cu marele primar.
Uite asa ajunge un pielea pulii in functie, sper sa ajunga pielea pulii si pe le inchisoare.
Domnule primar, cu stima, multa muie!
Anonim
Știe cineva când vom avea canalizare în Călinești ???