Ani, zeci de ani, şi specialişti, şi ziarişti, şi pomicultori, după aplicarea legii retrocedării terenurilor, au jelit livezile de pomi, plantaţiile de viţă-de-vie fragmentate, defrişate, îmbătrânite, părăsite. Ce mândreţe de livezi a avut Argeşul! Ce mere cu soarele în obraji rodeau în aceste plantaţii! Şi, câte au mai rezistat, rodesc şi astăzi, fructe la fel de frumoase şi de sănătoase. Din păcate, multe dintre ele rămân să putrezească sub pomi, fiindcă proprietarii terenurilor ori n-au cui să le vândă, ori nici măcar nu mai sunt în stare să le culeagă.
După ’89, şi cultura mărului trăieşte o dramă, alături de mai tot ce se cultivă pe pământul ăsta românesc. De ce? Pentru că dragii noştri de guvernanţi postdecembrişti ori n-au vrut, ori n-au putut să creeze acel sistem capabil să valorifice rodul pământului în beneficiul proprietarilor, fie că-i vorba de fructe sau legume, de porumb sau grâu, de floarea-soarelui ori cartof. Nu pot să nu mă întreb, a câta oară: unde sunt specialiştii noştri, ce fac oamenii care au decizia? Răspunsul se tot amână de la o guvernare la alta, de la un an la altul, iar un mare potenţial de producţie agricolă se iroseşte în van. Până când? Până când ne vom deştepta şi n-o să mai punem nepricepuţi, incompetenţi sau chiar escroci în fruntea instituţiilor cu profil agricol, a tuturor treburilor obşteşti.
Desigur, există şi excepţii de la acest curs nefast „sortit” nu doar agriculturii noastre, ci şi industriei, infrastructurii etc. Am scris în nenumărate rânduri despre eforturile dr. ing. Ilarie Isac de a regândi progresul agriculturii în condiţiile economiei de piaţă. Un proiect cu soluţii în acest sens a fost trimis, cu ani buni în urmă, preşedintelui Iliescu, premierului „Fier Vechi”, adică lui Petre Roman. Ulterior şi celorlalţi preşedinţi şi premieri. Păi, credeţi că l-a băgat cineva în seamă? Nu! Deşi pe măsură ce acest proiect este scos la lumină, studiat şi analizat, soluţiile oferite se dovedesc a fi cele mai bune. Cele mai bune, dar care încep să fie valorizate abia a treia zi după scripturi.
Ştiţi ce m-a îndemnat să scriu aceste rânduri? Nu atât indolenţa guvernanţilor noştri – că asta a intrat deja în… normalitate – cât insistenţa cu care un vechi specialist în pomicultură, este vorba de dr. ing. Ilarie Isac, se bate încă, la cei peste 80 de ani ai săi, să dea viaţă ideilor menite să valorifice la un nivel superior bruma de producţie agricolă. Şi de cele mai multe ori o face pe cont propriu, nu în virtutea unui sistem care să funcţioneze ca un ceas elveţian. Că ceasul ăsta mai mult ticăie şi scârţâie, în loc să meargă şi să dea ora exactă în pomicultura românească. Cum se întâmpla, pe bune, altădată.
Celui căruia i-a venit ideea „Simfoniei lalelelor”, disputată ulterior de nu ştiu câţi vânători de merite şi pe care adevăratul iniţiator o vede acum dezvoltată pe verticală, celui care vine cu ideea înfiinţării unei Expoziţii Horticole Naţionale Permanente, a unui Târg Naţional al Prunului, a unei Grădini Botanice la Piteşti, pe terenurile încă nefolosite, aşadar acestui neobosit promotor de „valută” în pomicultură i-a dat prin cap să meargă pe cont propriu în Franţa şi să aducă de acolo un model de echipament foarte bun pentru obţinerea sucului din mere şi pere.
Din acele mere, din acele pere care nu ajung proaspete la consum şi putrezesc cât e toamna de lungă sub pomi. Ideea, apoi modelul adus şi cu ajutorul unor îndrăgostiţi de savoarea mărului şi a sucului de măr, a proliferat. Astăzi, în câteva comune ale judeţului, din partea de nord, funcţionează „ateliere” de obţinerea din mere, în baza unei tehnologii simple, dar extrem de rentabile. Merele şi perele adunate de sub pomi sunt sortate pentru a fi eliminate cele aflate în putrefacţie, apoi spălate, tocate, stoarse, iar sucul este pasteurizat la o temperatură de 70 – 80 grade Celsius pentru a putea fi păstrat un an, chiar mai mult. Cum ne scrie, cu bucurie, dl Isac, la Budeasa, Valea Mare, Miceşti, Corbi, Dobreşti, Tigveni, la Voineşti de Dâmboviţa funcţionează astfel de „făbricuţe” de sucuri puse pe picioare de mai bine de zece ani. Se poate, deci! Se poate, dacă există şi interes, şi pricepere, şi ceva preocupare din partea Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România, unde dr. ing. Ilarie Isac este un zelos animator.
Iar cine, citind aceste rânduri, nu crede şi vrea să se convingă de adevărul celor scrise n-are decât să dea curs invitaţiei ing. Gh. Voicu, vicepreşedinte al SNPR, de a vedea expoziţia de sucuri produse în localităţile amintite, organizată în comuna Miceşti.
Toate bune şi frumoase, dar mă mai bântuie o întrebare, în finalul acestor rânduri: unde sunt tinerii noştri specialişti din agricultură, absolvenţi ai facultăţilor de horticultură? Ce fac ei de au lăsat iniţiativa doar pe seama unui octogenar? Vedeţi, nici măcar nu mai pomenesc de instituţiile statului, fiindcă statul pare să nici nu mai existe. Sau există doar când este vorba să ne ia impozite şi să ne ceară să ne facem datoria de contribuabili, chiar dacă el nu şi-o face faţă de noi. Dar o să vină vremea să le cerem socoteală şi să-i taxăm ca atare pe cei care reprezintă statul. Chiar în curând, la alegerile din decembrie. Că altminteri plătim nişte „specialişti” care nu ştiu altceva decât să pună placa „asocierii”- să ne amintim de discursul fostului ministru argeşean Daniel Constantin care acum candidează la Bucureşti – aşa cum procedau comuniştii când îi „lămureau” pe ţărani să treacă la colectivă. Păi, nu s-au ars odată truditorii pământului? Mai schimbaţi placa, dragilor! Că altă făină se macină la moara economiei de piaţă.
Mihai GOLESCU
