”Națiune Oameni Împreună” (NOI), noul partid al fostului premier Viorica Dăncilă, are în conducere intelectuali tineri, care nu au mai făcut politică. Nucleul dur al formațiunii de centru-stânga provine din zona Pitești, iar cinci dintre cei opt membri ai structurii de la vârf sunt femei.
Astfel, piteșteanul Francesco Ionel Șerban este președinte executiv (Viorica Dăncilă a fost aleasă președinte), iar Cornelia Baloș, economist și kinetoterapeut din Pitești, a fost aleasă secretar general.
Dintre membrii fondatori le mai amintim aici și pe piteștenii Gabriel Florin Ghiță (cercetător științific și cadru didactic universitar, Pitești), Silvia Carmina Braia (economist, Pitești), Daniela Ionela Crasan (psiholog, Pitești).
Președintele executiv Francesco Ionel Șerban explică prezența în număr mai mare a piteștenilor prin faptul că un grup de aici a avut ideea inițială de formare „a unui agregator de idei, a unui forum, apoi gândindu-ne la un partid”. Șerban susține că Dăncilă a fost contactată abia în februarie 2022, la câteva luni după sentința de înființare de la instanță, motivul fiind acela ca NOI a dorit să beneficieze de o persoană cu experiență politică.