# Cheltuieli în gospodăriile populaţiei: 0,4% pentru educaţie, 8,2% pentru bătură şi ţigări!
Scriam într-o ediţie anterioară a ziarului nostru despre strategiile elaborate de minţi sclipitoare ale acestui neam – academicieni, cercetători, profesori – de care guvernanţii, clasa politică din România ar trebui să ţină cont în aceste vremuri afectate de pandemie. Revin astăzi cu câteva amănunte pe care ni le-a oferit, joia trecută, la dezbaterea naţională organizată la Muzeul Goleşti, prof. ec. Adrian Vasilescu, consultant de strategie al Băncii Naţionale a României.
Unde am fost? Unde suntem?
În prezentarea sa „power point” intitulată „De data asta va fi altfel!”, strategul BNR vorbeşte – atenţie! – despre uriaşul rol pe care trebuie să-l aibă educaţia în dezvoltarea acestei ţări. Şi porneşte de la următorul motto: „Niciodată nu vom reprezenta în ochii lumii mai mult decât înseamnă educaţia în general, şcoala în special în ochii noştri!” Prin urmare, hai să vedem unde ne-a dus educaţia! Sau unde am dus-o noi!
În mesajul său domnesc din decembrie 1859, Alexandru Ioan Cuza sublinia: „Avem totul de creat!” Ce anume? „Să întemeiem creditul public; să deschidem drumuri; să facem poduri; să dezvoltăm industria şi comerţul.” Iar în anii care au urmat Unirii, ţara s-a ridicat din temelii, fiind topite mai bine de trei secole de înapoiere. Suflul acestei dezvoltări spectaculoase a fost adus – spune Adrian Vasilescu – „de cărturarii români pregătiţi în Apus!”. Da, educaţia era la mare preţ.
Au urmat războaie, crize, „epoca de aur” cu naţionalizarea mijloacelor de producţie („cea mai puternică zguduire economică”), cu haos monetar, cu arestări ale elitelor, cu creşteri şi descreşteri economice. Iar astăzi unde suntem? De unde plecăm mai departe?
Tot ultimii!
În clasamentul european al bunăstării, tot ultimii suntem! – demonstrează cu cifre consultantul de strategie al BNR. În 2016, opt ţări din Europa cu populaţie şi suprafaţă mai mici decât România aveau PIB-ul (indicator al producţiei) mai mare. Exemplu: România împărţea 169 miliarde euro la 19,5 milioane de locuitori (sau la câţi rămăseseră în ţară după exodul masiv al forţei de muncă), în timp ce Irlanda împărţea 275 miliarde euro la 4,6 milioane de locuitori.
Sunt şi alţi indicatori care completează acest tablou dramatic. Cum ar fi, de pildă, cheltuielile foarte mici cu investiţiile în economia reală sau polarizarea „cumplită” din punct de vedere al depunerilor populaţiei în conturile bancare (82,9% din 14 milioane de conturi deschise în bănci sunt cu depozite de până la 10.000 lei – adică 6,7% din întreaga economisire; doar 0,2% – depozite de peste 500.000 lei – deţin aproape 20% din întreaga economisire!).
„Nu se poate trăi pe dobânzi negative”
„Criza medicală va trece, noi trebuie să ne gândim de acum la normalizarea lumii. Această lume, care aruncă bani din elicopter, nu este o lume normală. Această lume care a ajuns la dobânzi negative în foarte multe ţări, America, Germania, Marea Britanie, o parte din vestul Europei, nu este o lume normală. Nu se poate trăi pe dobânzi negative. Trebuie să ne întoarcem la normalitate. Noi nu benefieciem de efectele economie de piaţă. Şi acest lucru poate fi constatat din structura veniturilor. Peste 68% sunt salarii. Avem doar 4,8% venituri, venituri ale celor care câştigă bani din afaceri. Avem o economie de piaţă funcţională, dar noi trebuie să ajungem la o economie de piaţă competitivă” – a spus Adrian Vasilescu.
Iată demonstraţia!
De fapt, ca să revin la cuvintele de început, totul se poate rezuma la educaţie. Din prezentarea făcută de specialistul BNR, în România educaţia are o pondere de doar 0,4% în totalul cheltuielilor din gospodăriile populaţiei. Prin comparaţie, băuturile alcoolice şi tutunul reprezintă 8,2% din cheltuieli. Şi ne mai întrebăm de suntem unde suntem?!
