De câteva zile, circulaţia rutieră se derulează doar pe câte o bandă pe un tronson lung de câteva zeci de metri de pe strada 1 Decembrie 1918 din cartierul piteştean Găvana. Exact pe mijlocul carosabilului utilaje şi echipe de muncitori ale unei firme au săpat o groapă de dimensiuni apreciabile: aproape patru metri adâncime şi 5×5 metri suprafaţă. Nu a fost deloc uşor să spargă strada chiar dacă echipele au avut la dispoziţie un picon (buldoexcavator prevăzut cu picamer de mare putere). Sub stratul de asfalt gros de 20-25 cm, utilajul a dat peste beton şi piatră concasată groase de peste o jumătate de metru, datând din anii ’70 când au fost construite strada şi cartierul. Interesant, în zona de săpături s-a constatat că strada este străbătută de un gol în formă de tunel, ce pare să fi fost cândva (poate cu sute de ani în urmă) cursul unei ape între timp secate. Muncitorii chiar s-au declarat surprinşi cât de bine e consolidată bolta „tunelului”, care nu a fost deloc afectată de traficul intens de pe strada respectivă. Am aflat că această lucrare vizează înlocuirea vechii magistrale de aducţiune a apei, care face legătura între uzina de la Budeasa, Piteşti şi Băbana-Moşoaia. Execuţia nu afectează alimentarea cu apă a consumatorilor, fiindcă este vorba despre magistrala de aducţiune ţinută în rezervă de operatorul regional de apă şi canalizare, dar care poate fi activată în orice moment dacă situaţia o va impune.
În weekend, pauză
Şi totuşi, o problemă trebuie semnalată: anume aceea că lucrările respective nu se desfăşoară şi în weekend, în condiţiile în care vremea frumoasă ar fi permis acest lucru. Şi, hai, nu duminica, dar măcar sâmbăta s-ar fi putut face treabă mai cu spor, când traficul rutier este foarte lejer. Să nu mai vorbim că în zonă se află şi Şcoala Nr. 16, în cursul săptămânii fiind aici un aflux ridicat de elevi.
Autor: Val. Nicolau, Flavius Petrescu