România va avea 1.000 de kilometri de autostradă în prima jumătate a anului 2018, multe proiecte fiind oprite din cauza lipsei autorizaţiilor de construire, a declarat directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cătălin Homor. Potrivit acestuia, cauza principală pentru care aceste proiecte s-au derulat „îngreunat” a fost conceptul de implementare, faptul că au fost realizate studii de fezabilitate ce au fost scoase la licitaţie pentru proiectare şi execuţie către constructor, iar acesta, când i s-a dat „libertatea să proiecteze după propriile interese, a speculat orice scăpare din studiul de fezabilitate pentru a-şi diminua costurile de proiectare”. În ceea ce priveşte autostrada Piteşti-Sibiu, măcar studiul de fezabilitate să fie gata la anul! Autorităţile au dat asigurări că va fi gata până la finalul lui 2016, dar e greu de crezut aşa ceva în condiţiile în care termenul iniţial de finalizare era luna iunie. Cât despre construcţia efectivă, să privim cu încredere (?) după anul… 2020!
Claudiu DIŢA