…Nu spun eu asta, ci scriitorul Dumitru Augustin Doman, în cartea „366 de însemnări din anul pandemiei”, recent apărută la Editura „Grinta” din Cluj-Napoca. Interesantă și ușor de citit! Un fel de jurnal al pandemiei, ținut cu meticulozitate, de la 1 ianuarie 2020 (miercuri) până la 31 decembrie 2020 (joi), deci într-un an bisect.

De ce s-a săturat Augustin? Păi, să-l cităm, ca să vă dați seama de abordarea temei, de stil, de atitudine. Când grav, când glumeț, dar mereu cu un mesaj la care nu prea poți să nu subscrii. Afectiv și obiectiv. Așadar: „M-am săturat până peste cap de sofismul președintelui din ultimele două luni că să ascultăm de autorități, că numai ele au informații corecte, că numai ele au dreptate. Ce-ar fi să mai gândim și cu capul nostru, să ne punem întrebări, să căutăm răspunsuri din mai multe surse, să le analizăm (Duminică, 24 mai)”.

D.A. Doman este și scriitor, dar și jurnalist, trimis la pensie din postul de redactor șef al Revistei „Argeș”. Acolo unde avea salariul mai mic decât cel al femeii de serviciu. Starea asta îi aduce aminte de zicerea generalului de securitate, anchetându-l, în 1970, pe scriitorul Dumitru Țepeneag: „Libertatea presei este să slujești socialismul. Nu este libertate împotriva noastră”. Iată, acum are libertatea să scrie. Cu nemiluita. Dar nu abuzează, scrie scurt, amar și sentențios, răscolitor, profund și reflexiv. Despre inerția minciunii și în pandemie, despre idolatrizarea democrației care poate naște monștri, despre un președinte slab, un parlament slab și despre un guvern și mai slab.

Dar, în ce mă privește, nu mă voi mai referi la putere, căci ea a fost ciuca bătăilor în cei peste 30 de ani de tranziție. Nu atât abundența legilor și hotărârilor de guvern este pernicioasă, cât nerespectarea lor. Cum putem avansa dacă nu este depășită faza comentariului, a gesticulației? Mai ales în pandemie, când a fost decretată starea de urgență, apoi de alertă. Stări notate cu scrupulozitate în carte. Care transformă și nu transformă pandemia într-un spectacol planetar, dar radiografiază cotidian întâmplările din viața individuală și socială. De aici și dimensiunea documentară a jurnalului, unde sunt reținute conjuncturi sufletești, alături de informații de istorie politică și culturală. Toate spectaculos de actuale. Asta și pentru că ele induc cititorului stări de perplexitate, exasperări, mirări. Fiindcă, la urma urmei, suntem ceea ce citim. Timp în care autorul se expune, iar eu, cititor, reflectez. La propriile mele probleme, experiențe, șanse existențiale.

Reflectez și mă trezesc, ca și talentatul autor de romane Dumitru Augustin Doman, concetățean al lui Urmuz, că spun: „M-am săturat!”. Da, m-am săturat de situațiile aproape fără ieșire în care ne bagă viața. Și nu doar ea! De numărul tot mai înspăimântător de morți și internați la Reanimare. De vremurile de cumpănă, apăsătoare, ilustrate literar în pagini de jurnal. Memorabile! Nu le ratați, voi cei care mai aveți obiceiul și să citiți!

Distribuie pe Facebook