Aşa mi-a spus tata, când rămas singur, la ţară, după moartea mamei, începuse să cadă prin curte. Mergea să ia lemne din polată, cădea şi nu mai putea să se ridice. Mergea să scoată apă din fântână, cădea lângă ea. Ieşea în drum, cădea pe şanţ. Mă sunau vecinii, şi ei disperaţi, eu chemam Salvarea şi o aşteptam la poarta spitalului. S-a repetat de câteva ori, la intervale destul de scurte de timp, în aşa fel încât a trebuit să iau măsuri. Aşa nu se mai poate! Şi am avut cu el o discuţie francă: „Tată, vii la noi, la oraş, că nu se mai poate aşa! Nu te mai putem lăsa singur! Nu mai poţi, nu vezi?”
A stat la noi o perioadă, după care, când boala i s-a agravat şi nu se mai putea îngriji singur, fiind pus în ipostaza de a-i acorda eu ajutor, ca fiică, mi-a spus: „Tată, m-am hotărât. Du-mă la azil! Nu are rost să vă chinuiesc pe voi. Mi-e ruşine să mă ştergi tu la fund sau să îmi faci tu baie! Frate-meu trăieşte de 8 ani la azil, şi e foarte bine îngrijit. E tot timpul glumeţ, stă de vorbă cu ceilalţi şi nu se plictiseşte, se plimbă – are traseul lui prin parcul azilului. Atunci când am fost la el, mi-a spus că nu ar mai pleca de acolo nici mort.”
A fost hotărârea lui, de bătrân înţelept şi altruist, care nu a vrut să-şi pună copiii în dificultate. Mă gândeam să angajez pe cineva să facă „treburile murdare”, dar el nu a fost de acord. „Nu vă distrug eu liniştea voastră, să aduceţi om străin în casă! La urma urmei, azilul nu e făcut tot pentru oameni?!”
***
O mare parte dintre persoanele vârstnice au nevoie de îngrijire specializată şi de unele condiţii care nu pot fi suportate de membrii familiei. De multe ori, la vârste înaintate, apare un sentiment de frustrare, provocat de lipsa implicării acestora în societate şi în hotărârile care se iau în familie. Este necesar ca vârstnicii să fie implicaţi în activităţi de recreere, de autogospodărire şi sociale, pentru a evita situaţiile în care aceştia se simt părăsiţi.
Un bătrân lăsat singur acasă reprezintă o grijă enormă pentru fiul/fiica nevoit/ă să plece în fiecare zi la serviciu. Un bătrân singur îşi va face gânduri negre, va avea un sentiment de inutilitate, de povară pentru copiii și nepoții lui, câtă vreme într-un centru rezidenţial va fi angrenat în diverse activități împreună cu alte persoane de vârste apropiate și nu va mai avea timp sau energie pentru gânduri negative.
Sunt griji legate de faptul că trebuie să-şi gătească sau să își încălzească singur mâncarea fără să declanșeze un incendiu, să nu i se facă rău, să cadă prin casă și să nu știe nimeni ce a pățit, să iasă din casă la cumpărături și să îl lase puterile pe drumul spre sau de la magazin…
În actualul context și nu numai, azilul reprezintă o variantă de luat în seamă pentru multe familii care au bătrâni singuri. Există încetăţenit în mintea unora, care nu vor să evolueze sau să se adapteze la noile condiţii de viaţă, că dacă îţi duci părinţii sau bunicii la azil, este o variantă de a “scăpa” de ei. Când se gândesc la “azil”, ei asociază cu imagini mentale de bătrâni fără ajutor. Trebuie să înţelegem însă că în prezent, azilurile de bătrâni sunt centre rezidenţiale care oferă toate condiţiile, de igienă, de cazare, de îngrijire personală, de recuperare şi de petrecere a timpului liber aliniate la normele europene. Femeile care pleacă la muncă în ţările vestice ştiu foarte bine cum sunt îngrijiţi bătrânii în centrele specializate de acolo. Şi la noi s-au făcut paşi mari în acest domeniu şi dacă “la stat” s-ar putea spune că ar mai fi unele lucruri de îmbunătăţit, “la privat” e altfel. E la fel ca în Vest. Centrele rezidenţiale sunt în permanenţă controlate de organele sanitare, condiţiile oferite de acestea depăşesc de cele mai multe ori condiţiile pe care bătrânii noştri le pot avea acasă la ei.
Ce oferă un azil?
• O colectivitate alcătuită din persoane de vârste apropiate, cu subiecte de discuție comune și greu de epuizat , personal medical calificat și specializat care le monitorizează starea de sănătate și sunt pregătite și echipate să intervină medical, profesionist, în timp util, câștigând timp pentru salvarea vieții rezidenților.
• Intervenția medicală în cadrul Centrului este promptă, asigurată permanent, spre deosebire de clasicul apel la numărul unic de urgență 112, preluarea și direcționarea apelului, drumul ambulanței până la domiciliul pacientului și înapoi la spital, timpul de așteptare în camera de triaj, apoi preluarea pacientului.
• Este eliminat riscul de infectare cu virusul SARS-Cov2 în mijloacele de transport în comun, în aglomerații, în sala de așteptare a medicului de familie etc. De asemenea vor primi un meniu diversificat, în funcție de bolile de care suferă sau de regimul alimentar recomandat de medicul specialist.
Conceptul de Centru Rezidențial sau Azil nu trebuie perceput ca o ”închisoare”, dimpotrivă, e un club permanent al seniorilor. Dacă din varii motive un senior dorește să părăsească Centrul, este liber să o facă oricând, nu este privat de dreptul la libera circulație, este alegerea motivată a fiecăruia.
Părinţii şi bunicii noştri au trecut prin multe momente importante în economia ţării, mulţi dintre aceştia au ocupat poziţii de răspundere şi şi-au dedicat întreaga viaţă muncii. Pe lângă asta, au avut grijă de copii, pe care i-au sprijinit să devină cineva în viaţă. Motivaţia şi puterea lor au fost răpuse însă de bătrâneţe sau de boală, dar amintirile şi experienţa lor nu pot fi înlocuite de nimic. Pentru tot ce au trăit, merită să aibă parte de condiţii pe măsură şi un personal pregătit să intervină în fiecare moment. Nu-i neglijaţi!
Centrul Rezidenţial SENIOR CARE HOUSE deţine două locaţii, una în Pitești, pe strada Matei Basarab nr.19, într-un imobil nou și modern, și alta la Bradu, în apropierea Târgului Săptămânal. Centrul are personal medical şi de specialitate angajat, care acordă asistenţă medicală celor internaţi 24 de ore din 24, 7 zile din 7. De asemenea, în cazul în care ar fi nevoie, centrul deţine şi o ambulanţă proprie, pentru urgenţe. Pentru relaţii suplimentare, puteţi suna la tel. 0766480406, vă va răspunde managerul centrului, dna Claudia Corbeanu.
