Premisa de la care plec în scrierea acestui articol este următoarea: cel care-şi ascunde boala nu o vindecă. Este exact ceea ce fac guvernanţii noştri cu „boala” sistemului medical. Iar în urma tragediei de la „Matei Balş”, ca, de altfel, după orice tragedie din domeniul medical, cei răspunzători nu fac altceva decât să nege, să modifice, să atenueze, să explice, să se pună de acord, să se justifice, dar fără să se refere la esenţial, adică la corupţia din acest sistem. Parcă e un demon al conversaţiei care îi obligă să arate că vinovaţi sunt cei care au răspuns ieri de sistemul medical, nu cei de astăzi, fără să înţeleagă sau să recunoască faptul că atitudinea lor este similară cu a celor de ieri. Călăuzit de această idee, aşadar, mi-am propus să fac puţină medicină politică şi socială. Să încerc cu mijloacele mele să stabilesc diagnosticul unui sistem cu multe probleme, fără însă să-i aparţin. Recunosc, încercarea e grea, dar e recomandată de timpurile actuale şi de prognoza, oarecum sumbră, pe care aceste timpuri o indică.
Prin urmare, fiecare dintre noi ştim că medicina ne dă iluzia prelungirii vieţii, pentru că a eradicat tot felul de boli, precum ciuma, tuberculoza, sifilisul, poliomielita etc. Ea salvează prin chirurgie inima sau piciorul, de exemplu, în timp ce toată lumea observă că au apărut ori s-au răspândit alte boli mai cumplite, cum ar fi cancerul. Bolile actuale sunt efectele poluării mediului, iradierii nucleare, şocurilor psihice incurabile etc. Însă cercetările medicale i-au conferit omului capacităţi nesperate de investigaţie şi, de aici, l-au învestit cu o mare încredere în posibilitatea medicală de vindecare a oricărei boli. Iar cei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul medical se bucură de un mare prestigiu profesional.
Pe o scară de măsurare a prestigiului profesiilor, medicii se află pe treapta cea mai de sus. Însă lăcomia unora, tendinţele de superconfort, autosuficienţa şi multe altele au făcut ca oamenii să se teamă de ei, recurgând la celebra mită pentru a-şi asigura serviciile lor. Deci, cu cât neîncrederea în medicină este mai mare, cu atât mita la medic este pe măsură. Toate acestea au fost însă prevăzute de diferiţi gânditori printre care şi de scriitorul german Goethe. Acesta şi-a creat un personaj din interiorul medicinei. Faust a fost doctor. Iar acest personaj s-a luptat toată viaţa cu Mefisto. Adică s-a luptat cu Dracul. Însă câţi dintre doctorii din medicina românească se luptă cu diavolul – cu banul obţinut pe căi necistite? Cred că foarte puţini. Şi, de parcă nu ar fi de ajuns, vorba lui Nicu Steinhardt, mulţi dintre ei se mai ocupă şi cu literatura, pentru că dracul, când se plictiseşte, literaturizează.
Acestea sunt realităţile zilei. Drept care, a devenit aproape imposibil să porţi o discuţie raţională cu cineva. Orice discuţie se încheie cu fraze competente despre corupţie şi conspiraţie în sistemul medical şi nu numai. Iar dacă eşti bolnav, nu-ţi rămâne decât un singur lucru: să stai acasă şi să mori. Lumea nu prea mai are încredere în doctori şi în spitalele noastre. Românul a ajuns să-şi ascundă boala şi să se roage la Dumnezeu pentru o eventuală vindecare.
Atmosfera oricum rămâne apăsătoare şi lipsită de încredere. Parcă suntem condamnaţi să nu ne putem încrede în ceilalţi decât cu preţul orbirii noastre. Iar în culisele sistemului medical românesc se lucrează la privatizarea lui. Şi astfel, emisiunile televizate, coloanele ziarelor sunt consacrate întrunirilor, consfătuirilor, adunărilor, şedinţelor, ţinute zilnic de diferiţi miniştri, secretari de stat, directori de departamente, inspectori mai mult sau mai puţin generali şi mulţi alţi activişti de partid; adunări în care poţi să auzi ideea recurentă referitoare la „merge şi aşa”. Pentru că, vorba francezului Raymond Poincaré, aici suntem la porţile Orientului, unde totul se ia uşor.
Şi, de parcă nu-i este de ajuns corupţia, sistemul nostru medical a trebuit să facă faţă şi pandemiei de coronavirus. Acest virus ne-a scos din metafizica poetică şi ne-a aruncat în proza vieţii de toate zilele. În faţa noului virus aproape toţi oamenii au reacţionat după modelul autistului: gândind că problemele sunt altundeva, pe alt plan, în altă ordine. Comportamentul acesta este tipic unei societăţi dezumanizate. Dar, de fapt, este vorba de o dezarmare spirituală. Virusul nu este altceva decât produsul unei naturi dispreţuite. Specialiştii sunt de acord că pandemiile sunt, în ele însele, fenomene care ne avertizează asupra unor dezechilibre la nivel de univers. Şi, aşa cum afirma filosoful francez Emile Boutroux, în toate lucrurile sunt zei. Însă zeii aceştia şi-au abandonat locurile în momentul în care ele au fost contaminate de intervenţia omului. Pentru a ieşi din impas omul va trebui să redobândească unitatea cu natura şi cu Dumnezeu, să-şi arunce masca aroganţei psihologice, a închipuirii de sine, pentru a-şi redobândi chipul ancestral divin, nu pe cel al unui om care nu mai are suflet.
4 Comentarii
Anonim
Am fost cu mama la un cabinet de cardiologie din zona spitalului militar, după 5 minute de consultare, mama a scos din buzunar o suta de lei. Doctorul ii spune, mamaie mai trebuie sa pui 10 lei. Si mama i-a pus dar s-a lecutit de doctorul respectiv.
Vasile
Am văzut cu toții ce a însemnat privatizarea din România! Asta ne mai lipsea!
Anonim
Problema e ca noi nu avem patroni educati in spiritul economiei de piata, ci sunt niste simpli hoti. Fara exceptie
Anonim
Vasile, nu poti sa traiesti in capitalism fara privatizare.