Conform unei informări a Primăriei Piteşti, lucrările de modernizare a pieţelor Trivale şi Găvana au ajuns abia la jumătate. Concret, la Piaţa Trivale stadiul lucrărilor este de 50% faţă de nivelul preconizat, iar la Piaţa Găvana este de 55%. Ambele ar fi trebuit să fie gata la finalul lunii august, dar diverse probleme depistate pe şantier au condus la întârzieri. Unele dintre acestea ţin de siguranţa construcţiilor, aşa că a fost nevoie de investiţii în plus faţă de cele programate. Modernizarea pieţei Trivale costă 3,23 milioane lei şi este realizată de asocierea Zeus – Selca, iar cea a pieţei Găvana costă 4,6 milioane lei şi este făcută de SC Apartamentul, care are ca subcontractant firma Ludmila SRL.
Lucrările la pieţele Trivale şi Găvana sunt abia la jumătate!
Advertisement




























