Greu de respirat ieri, din cauza cădurii! Doar în subteran e ceva mai răcoare. Au simţit asta cei care au traversat bulevardul I.C. Brătianu prin pasajul „Magnolia”. Au folosit tot scările clasice, cele rulante fiind „moarte”. Şi au mai observat ceva. Că nu se mai munceşte. Peisajul e sumbru, lucrările par abandonate.
Se topesc banii…
Speram ca inaugurarea acestui pasaj să aibă loc săptămâna trecută, pe 7 iulie. Dată la care constructorul promitea municipalităţii, beneficiara contractului, că se încheie totul. Primăria a acceptat noul termen cerut, dar între timp s-a muncit din ce în ce mai puţin. Zilnic, câţiva oameni finisau copertinele de la cele două intrări, montând burlane pentru scurgerea apei. Mai sunt însă multe de făcut. Zidurile sunt departe de ultimul finisaj. Plasele de plastic asemănătoare cu cele de pescuit, care delimitează spaţiul pe unde „nu se trece”, creează o imagine deplorabilă.
În mijlocul oraşului, o pată neagră! Pare şantierul nimănui: nici nu se lucrează, nici nu se desfiinţează. În tot acest timp, bătrânii fac eforturi să coboare şi să urce trepetele. Scările rulante nu se ştie când vor mai putea fi utilizate din moment ce totul stagnează şi sunt zile când nu se vede nicio cască muncitorească.
Spaţiile comerciale sunt închise, spre disperarea oamenilor care îşi câştigau pâinea zilnică din comerţul cu obiecte vestimentare. Nimeni nu poate preciza când vom trece prin pasajul pe care ni-l dorim, modern, frumos luminat, curat, cu scările rulante în funcţiune, într-un oraş european, aşa cum ne place să credem că este Piteştiul. Deocamdată nu se mai aude nici musca, cu atât mai puţin vreo mistrie. Pe aşa căldură nimic nu mai mişcă. Totul se topeşte. Inclusiv banii piteştenilor cu care este plătită această lucrare.