Lucrări de reparații pe strada Valea Geamăna, tronsonul cuprins între Bd. Petrochimiștilor și zona estacadei adiacente parcului Prundu.
Primăria Municipiului Pitești, prin Administrația Domeniului Public, va demara de astăzi, 16 mai 2022, ora 21:00, lucrări de reparații, constând în frezarea și, ulterior, asfaltarea părții carosabile deteriorate de pe strada Valea Geamăna, pe tronsonul cuprins între Bd. Petrochimiștilor și zona estacadei adiacente parcului Prundu.
Mâine, 17 mai 2022, în intervalul orar 09:00 – 15:00, circulația pe acest tronson va fi întreruptă. În acest sens, între orele mai sus menționate, conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență, să respecte regulile de circulație și, în măsura posibilităților, să evite zona lucrărilor, folosind rute ocolitoare.