Două dintre cele mai importante lucrări pe care Ministerul Dezvoltării Regionale ar fi trebuit să le finanţeze în Argeş sunt blocate, a anunţat ieri Ion Mînzînă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Este vorba despre reabilitarea drumului Dragoslavele – Stoeneşti şi despre construcţia unui pod la Vultureşti. Aceste obiective ar fi trebuit să primească finanţare prin Ordonanţa 28, dar Ministerul a informat Consiliul că nu mai dispune de fonduri. „În adresa pe care am primit-o de la tehnocraţii din Guvern scrie că putem face lucrările cu fonduri proprii, după care vom primi la anul banii de la Executiv. Dar nici noi nu avem fonduri. Acest Guvern tehnocrat ne-a tăiat bugetul la jumătate faţă de anul 2015. Dacă se continuă aşa, venim de acasă cu bani!”, a spus Ion Mînzînă.
Claudiu DIŢA