SC Apă-Canal 2000 a executat, zilele trecute, o lucrare anevoioasă pe bulevardul I.C. Brătianu din Piteşti, care a necesitat şi devierea circulaţiei pe porţiunea şantierului.
Lucrătorii au avut de remediat o defecţiune produsă la reţeaua publică de canalizare la care sunt racordate secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi blocul de peste drum.
Inginerul-şef Cristian Zamfira ne-a explicat că operaţiunea a fost de anvergură, întrucât racordul cu probleme, aflat la o adâncime de aproape şapte metri, a avut deasupra un canal termic, două conducte de gaze, o conductă de apă şi cabluri electrice.
Pe de altă parte, C. Zamfira a arătat că lucrările nu au afectat bunul mers al secţiei spitaliceşti.